Turcia: Aproape 1.400 de militari au fost excluși din armată

Aproape 1.400 de militari au fost înlăturați din armata turcă, inclusiv cel mai apropiat consilier militar al președintelui Recep Tayyip Erdogan, măsură anunțată printr-un decret publicat duminică și care se înscrie în cadrul epurărilor ce au urmat tentativei de lovitură de stat din noaptea de 15-16 iulie, relatează agențiile AFP și Reuters.

Conform autorităților turce, respectivii militari sunt bănuiți de legături cu organizațiile clericului Fetullah Gulen, autoexilat în SUA și pe care președintele Erdogan îl consideră persoana din spatele loviturii de stat prin care o facțiune a armatei a încercat să preia puterea prin forță.

Numărul precis al militarilor din întreaga ierarhie a armatei turce vizați de această măsură este de 1.389. Printre ei se află și colonelul Ali Yazici, consilierul militar personal al lui Erdogan. El a ocupat începând din luna august acest post, atribuit în mod tradițional unui ofițer de rang înalt pe care președintele îl alege din trei nume propuse de Ministerul Apărării. Colonelul Yazici este și unul dintre militarii arestați după tentativa de lovitură de stat.

Printre cei înlăturați din armată se mai numără și șeful Statului Major, generalul Levent Turkkan.

Săptămâna trecută o altă serie de militari turci au fost înlăturați din armată tot printr-un decret oficial, printre ei fiind 149 de generali (aproape jumătate din generalii armatei turce), 1.099 de ofițeri și 436 de ofițeri subalterni.

Guvernul de la Ankara a confirmat duminică printr-un alt decret anunțul președintelui Erdogan privind închiderea tuturor școlilor militare, care urmează să fie înlocuite de o nouă academie. De asemenea, spitalele militare vor trece sub control civil, urmând să fie gestionate de Ministerul Sănătății.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Mesajul emoționant al unui român din diaspora, citit de CTP la Digi24: Turul II nu era pentru votul preşedinte…

2 Informație / Dăncilă a urcat în sondaje după ce a înghițit rapid votanții lui Diaconu și Cumpănașu! Alegerea pre…

3 PSD băgase statu-n buzunar! Fata lui Bădălău a încasat de la CNAIR sporuri ilegale de 75% din salariu

4 Încep să „transpire” primele cifre din sondaje. La PSD se mizează totul pe prezența scăzută

5 Cum a falsificat PSD deficitul bugetar în ultimii 3 ani. Fraților, nenorociții ăștia ne-au amanetat viitorul!

recomandări

Te ia DNA: Cirloganu Marian Cristinel

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Imagini din toată lumea de la eclipsa / superluna de aseară