Turcia îl convoacă pe ambasadorul grec la Ankara, după scandalul legat de deplasarea clubului Galatasaray la Atena

Turcia l-a convocat marţi pe ambasadorul Greciei la Ankara pentru a protesta împotriva refuzului Atenei de a lăsa echipa de fotbal Galatasaray să intre pe teritoriul său, din cauza testelor de depistare a coronavirusului considerate neconforme, relatează AFP.

Autorităţile turce au "protestat cu fermitate" pe lângă ambasadorul Michael-Christos Diamessis cu prilejul unei convocări la Ministerul Afacerilor Externe de la Ankara, a informat agenţia de ştiri turcă Anadolu.

Luni seară, echipa de fotbal turcă Galatasaray, care urma să dispute un meci amical cu clubul grec Olympiakos, nu a primit permisiunea de a intra în Grecia de la autorităţile aeroportuare din Atena din cauza testelor de depistare a COVID-19 considerate neconforme.

Clubul din Istanbul a prezentat teste PCR mai recente de 72 de ore, dar autorităţile elene au afirmat că protocolul de intrare din Turcia necesită teste mai recente de 24 de ore.

Potrivit autorităţilor greceşti, membrii clubului Galatasaray au refuzat să se supună unor noi teste la faţa locului şi au preferat să se întoarcă în Turcia.

La rândul său, clubul turc a denunţat luni într-un comunicat "o lipsă de respect neobişnuită" şi le-a cerut autorităţilor greceşti "să-şi ceară scuze".

Acest incident s-a produs într-un context de tensiuni diplomatice între Turcia şi Grecia, două ţări membre NATO cu relaţii istoric tensionate.

Tensiunile s-au amplificat în ultimii ani în special din cauza descoperirii de gaz natural în Mediterana de Est, care a exacerbat vechile dezacorduri între cele două ţări privind frontierele lor maritime.AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /