Ucraina / Populaţia din Borodianka stă la cozi uriaşe pentru a primi alimente

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Sute de ucraineni din localitatea Borodianka, situată la nord-vest de Kiev, stau la cozi interminabile pentru a primi alimente de strictă necesitate.



Locuitorii acestui oraş grav afectat de atacurile armatei ruse susţin că nu găsesc alimente în magazinele din localitate şi nu au nici venituri pentru a-şi asigura hrana.

"Până acum nu am mai fost aici. Magazinele sunt închise şi, dacă nu ai loc de muncă, nu ai bani", spune Anastasia, o tânără de 26 de ani care stă la rând ca să primească hrană caldă, dar şi un pachet cu alimente de bază.



Pentru o porţie de mâncare caldă şi un pachet cu ulei, făină, conserve sau ouă, o persoană aşteaptă la rând peste patru ore.

"Sunt aici de patru ore. Se împart ajutoare o dată pe săptămână. Până acum noi am fost plecaţi ca să salvăm copilul, să nu moară. Când ne-am întors, am găsit frigiderul gol", afirmă o altă femeie, care a venit să ridice ajutoarele alături de fetiţa ei.



Mâncarea caldă şi pachetele cu alimente de bază sunt asigurate în Borodianka prin intermediul unei organizaţii neguvernamentale, World Central Kitchen.


Oraşul are aproximativ 14.000 de locuitori şi este situat la 50 de kilometri nord-vest de Kiev. Localitatea s-a aflat sub ocupaţie rusă timp de peste o lună.



Potrivit primarului localităţii, Gheorghi Ierko, în urma ocupaţiei, în oraş au murit 110 persoane. Nu mai puţin de 41 de persoane au fost găsite moarte sub dărâmăturile clădirilor distruse.

De asemenea, în Borodianka au fost distruse complet nouă blocuri şi au fost afectate alte 21. Totodată, 110 case au fost total distruse, în timp ce alte 120 au fost distruse parţial. AGERPRES/ (A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)

Foto: (c) CRISTIAN LUPASCU / AGERPRES FOTO


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă