Ucraina a încercat să perturbe vânzările de alcool în Rusia

Ucraina a încercat să perturbe vânzările de alcool în Rusia

Ucraina a încercat să perturbe vânzările de alcool în Rusia prin atacuri informatice, a declarat miercuri vicepremierul ucrainean Mihailo Fedorov, citat de AFP.

"Printre lucrurile remarcabile cunoscute azi se numără atacul împotriva sistemului de accize (din Rusia - n. red.), cu ajutorul căruia s-a reuşit dezorganizarea vânzărilor de alcool în Rusia", a arătat într-o conferinţă la Paris oficialul ucrainean, ale cărui atribuţii în cadrul guvernului de la Kiev sunt legate inclusiv de domeniul informatic.

La evenimentul pe tema securităţii informatice, Fedorov a explicat ironic motivul acţiunii: "Am decis că oamenii trebuie să fie treji" pentru a putea face faţă "propagandei" guvernului de la Moscova, a spus el, conform traducerii în franceză a discursului în ucraineană.

Vicepremierul nu a dat alte detalii despre operaţiune şi a fost destul de discret şi în privinţa altor atacuri informatice ale ucrainenilor împotriva Rusiei, observă AFP. El a indicat că au fost afectate peste 80 de sisteme ruseşti, printre care RuTube, echivalentul din Rusia al platformei YouTube. RuTube a fost blocat la începutul săptămânii, reaminteşte agenţia.

Fedorov a afirmat că au mai fost dezactivate temporar şi site-urile de internet ale Kremlinului şi FSB (principalul serviciu de securitate al Rusiei).

"Vom putea însă să vorbim despre adevăratele rezultate, despre adevăratele succese" ale ofensivei informatice împotriva Rusiei "doar după război. Ar fi contraproductiv să le dezvăluim acum", a adăugat el, apreciind că în general puterea rusă în acest domeniu a fost "supraevaluată".

Oficialul ucrainean a lansat un apel către firmele franceze încă prezente în Rusia, cerându-le să se retragă din această ţară şi să pună capăt cooperării cu ruşii. El a refuzat însă să nominalizeze vreuna din companiile vizate, arătând că guvernul ţării sale este în contact cu ele şi a obţinut promisiuni că vor reacţiona şi vor ieşi de pe piaţa rusă.

Convenţia de experţi în securitate informatică Paris Cyber Summit, cu ocazia căreia Fedorov a participat la o conferinţă de presă în format video, continuă până joi. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”