Ucraina afirmă că a bombardat forţele ruseşti pe Insula Şerpilor

Ucraina afirmă că a bombardat forţele ruseşti pe Insula Şerpilor

Armata ucraineană a afirmat marţi seară că a bombardat poziţii ruseşti pe Insula Şerpilor din Marea Neagră, transmite AFP.

''Forţele noastre au efectuat lovituri asupra poziţiilor inamicului pe insula Şerpilor'', potrivit unei postări pe Facebook a Comandamentului Sud al armatei ucrainene, care mai susţine că a lovit astfel ''un post de control'' şi a distrus un sistem antiaerian. ''Pierderile ruşilor sunt în curs de a fi clarificate'', se arată în acelaşi mesaj.

Deşi pierdută sub control rusesc, Insula Şerpilor a devenit la începutul războiului un simbol al rezistenţei ucrainene după ce a fost mediatizată o înregistrare audio ucraineană neautentificată de surse independente şi conform căreia, în timp ce echipajul crucişătorului rus Moskva le cerea prin radio militarilor ucraineni de pe insulă să se predea, aceştia din urmă ar fi răspuns cu mesajul "Navă de război rusească, du-te naibii!".

După publicarea acelei înregistrări, Kievul a susţinut că militarii ucraineni de pe Insula Şerpilor au fost ucişi în timpul asaltului, dar a recunoscut mai târziu că ei sunt în viaţă. Rusia anunţase imediat după ocuparea insulei că 82 de soldaţi ucraineni s-au predat pe Insula Şerpilor. Soldaţii ucraineni au fost între timp eliberaţi în cadrul unui schimb de prizonieri.

Rusia nu a confirmat miercuri tirurile asupra acestei insule strategice asupra căreia a preluat controlul la puţin timp după declanşarea invaziei asupra Ucrainei pe 24 februarie.

Crucişătorul Moskva s-a scufundat pe 14 aprilie în timp ce era remorcat spre portul Sevastopol după ce fusese lovit de două rachete ucrainene Neptun. Pentru a celebra această victorie, poşta ucraineană a emis un timbru ce arată un soldat ucrainean făcând un gest vulgar în direcţia navei ruse, alături de textul "Navă de război rusească, du-te naibii!". Timbrul a avut un mare succes la vânzare, ucrainenii stând la cozi pentru a-l cumpăra.AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Administratoarea blocului din Rahova a ajuns la audieri și susține că reprezentanții firmei recomandate de Distrigaz au rupt sigiliul

2 De citit...

3 Virginia Giuffre a mărturisit că a fost violată de un „prim-ministru cunoscut” pe insula lui Epstein. „Am ieșit plină de sânge”

4 Un oficial al BNR, declarații surprinzătoare despre recuperarea Tezaurului României din Rusia la un post TV din Polonia

5 Postarea lui CTP despre tragedia din cartierul Rahova a stârnit dezbateri aprinse: „Îți pasă mai mult de ucraineni decât de români”