Ucraina anunță că a „curățat“ 400 de hectare de pădure unde se ascundeau trupe ruse

Unități ale serviciului de informații militare din Ucraina (GUR) au eliberat 400 de hectare de pădure în regiunea Harkov. Mai mulţi soldaţi ruşi au fost eliminaţi.

Operațiunea a fost desfășurată la nord de satul Lipţi, situat la 10 kilometri sud de granița cu Rusia. Satul a fost sub ocupație rusă din februarie până în septembrie 2022 și a fost din nou vizat în timpul noii ofensive a Rusiei împotriva regiunii Harkov în 2024.

Intervalul de timp și durata operațiunii nu au fost dezvăluite, scrie Kyiv Independent.

Potrivit GUR, soldații ucraineni au capturat o zonă de apărare a unui batalion rus, au „distrus” trei batalioane de pușcași motorizați, un pluton Storm și o companie de recunoaștere a Regimentului 7 separat de pușcași motorizați din Rusia. De asemenea, unitățile ucrainene ar fi preluat un număr de prizonieri ruși.

„După curățarea a 400 de hectare de pădure la nord de Lipţi, situația invadatorilor pe această secțiune a frontului se deteriorează și este aproape de disperare”, a susținut agenția.

„Misiunea reușită a GUR creează condițiile pentru îndepărtarea în continuare a ocupanților ruși din partea de nord a regiunii Harkov”.

În august, Brigada a 3-a de asalt din Ucraina a lansat un contraatac de succes în regiunea Harkov, avansând aproape 2 kilometri pătrați în zona liniei frontului.

Brigada a 3-a de elită a menținut linia în apropierea satului Borova din regiunea Harkov, respingând asalturile rusești repetate. La începutul lunii octombrie, brigada a declarat că a reușit să recupereze poziții și să elibereze un grup de soldați ucraineni captivi în timpul unui angajament cu un grup rus de sabotaj din regiune.


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic