Ucraina: Consulul general al Rusiei la Odesa, persona non-grata

Consulul general al Rusiei la Odesa, sudul Ucrainei, a fost declarat persona non-grata de către Ministerul ucrainean de Externe, în baza materialelor ce i-au fost furnizate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), relatează agenția de presă TASS.

'În conformitate cu art. 23 din Convenția de la Viena privind relațiile consulare, Ministerul ucrainean de Externe a înmânat o notă părții ruse în care solicită consulului general al Rusiei la Odesa să părăsească teritoriul Ucrainei', afirmă un comunicat al SBU, care nu precizează numele diplomatului rus.

Potrivit directorului SBU, Vasili Grițak, decizia a fost luată din cauza 'incompatibilității acțiunilor acestuia cu activitatea diplomatică, precum și a încălcării unor prevederi ale Convenției' menționate. Diplomatul rus a părăsit deja teritoriul Ucrainei, conform SBU.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la CCR! / Trei judecători denunță autosesizarea ilegală a Curții

2 Surpriză de proporții / Rusia ar fi golit celebrul depozit de explozibili de la Cobasna, din Transnistria, supranumit „Hiroshima Europei”!

3 Construcțiile uriașe de pe Autostrada A1 care schimbă Valea Oltului. Cum avansează lucrările la pasajul pentru urși și tuneluri

4 Septembrie se anunță mai cald decât de obicei: Vreme de vară în majoritatea țării

5 Râcă la PSD din cauza lui Georgescu...