Ucraina nu va accepta nicio concesie în conflictul cu Rusia (ministru de externe ucrainean)

Ucraina "nu va permite nimănui să ne impună vreo concesie" în detensionarea conflictului cu Rusia, a declarat ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, citat miercuri de DPA.

"Noi nu vom fi în poziţia unei ţări care răspunde la telefon, ascultă instrucţiunile marii puteri şi le urmează", a afirmat el marţi la canalul american CNN.

Kuleba crede că preşedintele rus Vladimir Putin a făcut o greşeală prin comasarea trupelor şi a spus că Moscova ar avea foarte puţin de câştigat din situaţia actuală.

Ucraina şi aliaţii săi occidentali afirmă că Rusia a masat 100.000 de militari plus echipament greu de-a lungul graniţei de est a Ucrainei şi că acesta ar putea fi preambulul unei invazii, şi cer Moscovei să se retragă.

"El s-a pus singur în această situaţie, nimeni altcineva nu l-a împins în acest impas", a estimat Kuleba.

"Setul de cereri prezentate de Rusia este conceput astfel că dacă Rusia este dispusă să acţioneze cu bună-credinţă, există posibilitatea să iasă din sala de negocieri şi să spună că am ajuns la o înţelegere", a mai afirmat Kuleba.

Ministrul a subliniat în interviu că există loc pentru diplomaţie.

Moscova cere anumite garanţii de securitate de la NATO şi SUA, şi de asemenea încetarea expansiunii către Est a alianţei militare NATO. Ţările occidentale, la rândul lor, cer Rusiei să retragă trupele pe care le-a masat la graniţa cu Ucraina, aminteşte DPA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan