Ucrainenii au capturat o rudă apropiată a fostului lider sovietic Leonid Brejnev. „Este ținut prizonier în regiunea Herson”

O rudă apropiată a fostului lider sovietic Leonid Brejnev ar fi fost capturată de armata ucraineană în timpul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, potrivit unor informații apărute în presa rusă.

Armata ucraineană a capturat o rudă apropiată a fostului lider sovietic Leonid Brejnev. FOTO: Baza

Armata ucraineană a capturat o rudă apropiată a fostului lider sovietic Leonid Brejnev. FOTO: Baza

Canalul rusesc de Telegram Baza susține că Anton Milaev, în vârstă de 45 de ani, se află în captivitate pe teritoriul controlat de forțele ucrainene din regiunea Herson, notează publicația F ocus

Potrivit sursei citate, Anton Milaev este strănepotul adoptiv al fiicei lui Leonid Brejnev, Galina Brejneva, care l-ar fi crescut ca pe propriul copil.

Conform informațiilor publicate de Baza, Milaev s-ar fi înrolat în armata rusă în toamna anului trecut și ar fi servit ca genist. Familia sa ar fi pierdut legătura cu el în luna noiembrie.

Mama acestuia, Irina Kuznețova, a declarat pentru publicația rusă că, după mai multe luni fără vești, a fost informată că fiul său se află în captivitate.

„Fiul meu este ținut prizonier pe teritoriul controlat de Ucraina în regiunea Herson”, a afirmat femeia.

Până la momentul publicării informației, autoritățile ruse și cele ucrainene nu au confirmat oficial capturarea lui Anton Milaev.

Astfel, detaliile prezentate de presa rusă nu au putut fi verificate independent.

Informația apare în contextul discuțiilor tot mai frecvente privind schimburile de prizonieri dintre Rusia și Ucraina. Recent, comisarul pentru drepturile omului al Parlamentului ucrainean, Dmytro Lubineț, a acuzat Moscova că îngreunează procesul de schimb al prizonierilor de război și că lansează ulterior acuzații la adresa Kievului.

De asemenea, oficialul ucrainean a cerut organizațiilor internaționale, inclusiv Comitetul Internațional al Crucii Roșii, să se implice mai activ în monitorizarea situației prizonierilor de război.

Leonid Brejnev a condus Uniunea Sovietică între 1964 și 1982, fiind unul dintre cei mai longevivi lideri ai URSS. Perioada sa la putere a fost marcată de consolidarea influenței sovietice în timpul Războiului Rece, dar și de stagnarea economică care avea să afecteze ulterior statul sovietic.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cu cine a ajuns să se alieze onestul Nicușor Dan pentru a „salva” România...

2 Așa o fi?

3 CTP / „Prost la prost trage”

4 „Am dat Iranului o armă mai puternică decât bomba nucleară” / Dezvăluire a serviciilor secrete americane

5 Adrian Veștea vrea să-i ia locul lui Ilie Bolojan la șefia PNL. O nouă ședință tensionată în partid