UEFA a lăsat-o cu buza umflată pe FCSB, „deposedând-o” de Cupa Campionilor Europeni. Litigiul privind palmaresul glorios, tranșat în favoarea CSA Steaua

UEFA a oferit, în premieră, o explicație oficială pentru modificarea făcută pe site-ul forului european, unde trofeul Cupei Campionilor Europeni din 1986 nu mai apare în dreptul echipei FCSB, ci este trecut la Steaua București, clubul din Liga a 2-a.

Trofeul CCE din 1986 nu mai apare în dreptul FCSB pe site-ul oficial al UEFA

UEFA a „deposedat-o” pe FCSB de Cupa Campionilor Europeni | FOTO Facebook

Decizia vine în urma hotărârii definitive pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a stabilit că palmaresul obținut între 1947 și 1998 aparține clubului CSA Steaua, iar cel din 2003 încoace revine FCSB.

Răspunsul oficial UEFA: „Ne-am ghidat după hotărârea instanței din România”

Reprezentanții UEFA au confirmat că actualizarea s-a făcut în baza deciziei juridice din România:

Bună ziua, după cum probabil știți, acum câteva luni a fost pronunțată o hotărâre definitivă de către o instanță din România în această privință”, au transmis oficialii de la Nyon, potrivit Golazo .

În acest fel, Cupa Campionilor Europeni câștigată în 1986 în fața Barcelonei apare acum în palmaresul Stelei București, echipa militară din Liga a 2-a, și nu al formației patronate de Gigi Becali.

FCSB a reacționat și cere clarificări

Clubul FCSB a transmis o adresă oficială către UEFA , solicitând explicații legate de modul în care este prezentată pe site-ul organizației victoria istorică din 1986.

Fotbal Club FCSB S.A. a transmis o solicitare oficială către UEFA prin care cere clarificări în legătură cu modul în care este prezentată pe site-ul oficial victoria din 1986”, se arată în comunicatul clubului FCSB.

După actualizarea de vineri, 17 octombrie 2025, pe site-ul UEFA Steaua București figurează drept câștigătoare a trofeului, iar ulterior a fost adăugată și emblema istorică folosită de echipă în acea perioadă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Imagini care dau fiori... / Priviți ce ține Iranul sub munți!

2 „O armă iraniană puternică” / Cum au fost uciși cei șase militari americani într-un atac al Iranului

3 Foarte interesante amănunte... / Schimbare importantă de strategie a Iranului în războiul cu SUA și Israel

4 VIDEO Băsescu / „Dacă se ratează asta, Teheranul nu va mai putea fi oprit”

5 VIDEO Gest disperat al președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan