Uite ce spune cel mai informat om din Ucraina

Uite ce spune cel mai informat om din Ucraina

Şeful serviciilor secrete ucrainene, general-maiorul Kiril Budanov, a declarat în exclusivitate pentru televiziunea britanică Sky News că războiul va atinge un punct de cotitură la jumătatea lunii august şi se va termina până la sfârşitul anului, transmite News.ro. Budanov a mai spus că o lovitură de stat pentru înlăturarea lui Vladimir Putin este deja în curs în Rusia, iar liderul rus este grav bolnav de cancer, fără a proba însă declarațiile.

Generalul Budanov a prezis corect când va avea loc invazia rusă atunci când alţi oficiali de la Kiev au fost public sceptici şi acum spune că este încrezător să prezică încheierea acesteia.

„Punctul de cotitură va fi în a doua parte a lunii august”, afirmă el, adăugând că „majoritatea acţiunilor de luptă active se vor fi încheiat până la sfârşitul acestui an”. ”Ca urmare, vom reinstala puterea ucraineană în toate teritoriile pe care le-am pierdut, inclusiv Donbas şi Crimeea”, susţine el.

Tactica Rusiei nu s-a schimbat, în ciuda deplasării acesteia către est, spune Budanov, iar Rusia suferă pierderi uriaşe. El a spus că nu a fost surprins de eşecurile Rusiei în război.

„Ştim totul despre inamicul nostru. Ştim despre planurile lor aproape pe măsură ce sunt făcute”, afirmă oficialul ucrainean, adăugând că „Europa vede Rusia ca pe o mare ameninţare”, se teme de agresiunea ei. „Ne luptăm cu Rusia de opt ani şi putem spune că această putere rusă foarte mediatizată este un mit”, dă el asigurări.

Generalul Budanov a mai declarat pentru Sky News că înfrângerea în Ucraina va duce la înlăturarea liderului rus şi la dezintegrarea ţării. „Va duce în cele din urmă la schimbarea conducerii Federaţiei Ruse. Acest proces a fost deja lansat şi merge în această direcţie”, a susţinut el. Întrebat dacă înseamnă că o lovitură de stat este în curs, Budanov a răspuns afirmativ.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă la Moscova? / Putin se teme de o lovitură de stat. Panica a cuprins Kremlinul, președintele „a rămas fără cărți de jucat”

2 Ponta, lângă Makaveli la negocierile cu parlamentari care au plecat din partidele POT și SOS

3 De citit... / Vechea elită a lui Putin e neliniștită. O nouă generație de personaje se ridică spre vârf

4 Ucrainenii au publicat imagini cu grupuri de asalt rusești formate din femei

5 Unul dintre cele mai misterioase locuri de pe pământ și secretele sale. Unde se află Area 51 a Egiptului și ce se ascunde în adâncurile pământului