Uite de ce pun botniță procurorilor! Ordonanţă cu dedicaţie pentru nașul lui Dragnea Jr! Afacerile Farmavet au explodat!

Uite de ce pun botniță procurorilor! Ordonanţă cu dedicaţie pentru nașul lui Dragnea Jr! Afacerile Farmavet au explodat!

Uite de ce pun botniță procurorilor! Ordonanţă cu dedicaţie pentru nașul lui Dragnea Jr! Afacerile Farmavet au explodat după ce Guvernul a anulat dreptul exclusiv al medicilor veterinari de a prescrie tratament!

 Guvernul Tudose adoptat în octombrie 2017 o ordonanță de urgență prin care a anulat dreptul exclusiv al medicilor veterinari de a prescrie tratament și medicamente, însă surse din PSD au declarat pentru  G4Media.ro că actul normativ a fost promovat cu dedicație. Unul dintre marii beneficiari ai ordonanței este Sorin Paul Stănescu, nașul lui Dragnea jr, care deține rețeaua de farmacii veterinare Farmavet. După modificarea legii, rețeaua de farmacii se dezvoltă spectaculos, iar potrivit surselor G4Media.ro, ar urma să ajungă la 350 de farmacii veterinare.

Farmavet susține, însă, într-un răspuns pentru G4Media.ro , că ordonanța s-a emis în contextul existenței unei proceduri de infrigement împotriva României, deoarece dreptul UE se opune unei exclusivități de comercializare a produselor medicale veterinare în favoarea medicului veterinar.

Legea 160/1998 pentru exercitarea profesiunii de medic veterinar a fost modificat, prin ordonanţă de urgenţă 70/2017 a Guvernului Tudose. A intrat în vigoare pe 10 octombrie 2017 şi a fost trimisă în Parlament pentru a deveni proiect de lege.

În expunerea de motive, Guvernul invocă o directivă europeană care obliga România să armonizeze legislaţia naţională cu cea europeană până la 18 ianuarie 2016. Sub acest pretext, art. 37 capătă o nouă formă care elimină exclusivitatea medicului veterinar în prescrierea şi administrarea de tratamente pentru animale.

Forma veche a legii:

Art. 37 (1) Medicamentele şi produsele antiparazitare de uz veterinar se comercializează numai din depozite, puncte farmaceutice şi farmacii veterinare autorizate legal.
(2) Produsele biologice de uz veterinar se comercializează numai din depozite veterinare autorizate şi se
folosesc numai de către medicii veterinari, persoane fizice sau juridice autorizate, în cadrul actului medical veterinar.

Forma din OUG 70/2017:

Art. 37 (1) Produsele medicinale veterinare se comercializează numai din depozite farmaceutice veterinare, puncte farmaceutice veterinare și farmacii veterinare.

(2) Înființarea și funcționarea depozitelor farmaceutice veterinare, a farmaciilor veterinare și a punctelor farmaceutice veterinare se realizează conform prevederilor legislației aplicabile în vigoare; în cazul în care acestea se înființează în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, o cotă din capitalul social poate fi deținută de un medic veterinar,indiferent de mărimea acestei cote. (…)

(5) Produsele medicinale veterinare, a căror comercializare cu amănuntul nu este interzisă prin lege, pot fi comercializate cu amănuntul prin farmacii veterinare și puncte farmaceutice veterinare, fie pe baza de prescripție, fie fără prescripție, după caz; lista produselor medicinale veterinare care se comercializează pe bază de prescripție, precum și cerințele de comercializare a acestora se stabilesc de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. (…)

(10) Proprietarii ori deținătorii de animale pot deține și administra numai acele produse medicinale veterinare care sunt dobândite legal, fie prin achiziție pe baza de prescripție, fie prin achiziție fără prescripție, după caz, sub supravegherea medicului veterinar.

Imediat, apare reacţia medicilor veterinari. Asociaţiile profesioniste ale breslei se revoltă şi susţin că modificările nu au legătură cu directiva europeana, ci doresc doar sa destabilizeze o profesie.

“Profesia de medic veterinar va deveni mai puţin atractivă pentru tineri şi  creşte dorinţa absolvenţilor de a imigra în alte state membre. România a devenit singură ţară din UE în care se poate realiza comercializarea cu amănuntul a produselor biologice şi, ca urmare, va creşte riscul expunerii proprietarilor de animale la efectele secundare, va creşte rata de ineficienţă a acestora prin nerespectarea condiţiilor de păstrare şi utilizare (păstrarea obligatorie la 2-8 grade Celsius), va diminua veniturile unităţilor de asistenţă medical veterinară, va diminua rata promovării vaccinării de către medicii veterinari în detrimentul folosirii antibioticelor, creează confuzie în cea ce priveşte utilizarea reţetelor veterinare etc. Vaccinarea animalelor de companie sau de fermă este un act medical, este inadmisibil să credem că un medic veterinar va emite o reţeta unui proprietar de animale pentru ca, apoi, acesta să meargă să cumpere vaccinul de la farmacie. Vă imaginaţi un crescător de animale care să meargă cu reţeta şi termosul la farmacia veterinară să cumpere un vaccin şi să-l transporte în condiţii optime de temperatură, apoi să-l păstreze în frigider, să cheme medicul veterinar pentru administrare?” transmiteau mai multe asociaţii profesionale de medici veterinari din ţară. (Detalii aici)
Ordonanţa a fost votată apoi în Parlament și a devenit rapid Legea 155/2018. A intrat în vigoare pe 31 iunie 2018 după ce este contestată de mai multe ori la CCR.

 Cine a câştigat şi cum? Avantajate de noua lege erau afacerile mari. Nu mai aveau nevoie de medic veterinar în fiecare farmacie, ci doar de unul care să „coordoneze şi să supravegheze” și aveau și forța financiară să se extindă.

Farmavet SA este fosta reţea de farmacii veterinare din România comunistă. În urma privatizării, ea ajunge să fie deţinută de firma A&S INTERNATIONAL 2000 SRL, cea care administrează Institutul Pasteur, singurul institut de cercetare în domeniul medicinei veterinare şi primul producător de preparate imunologice veterinare din Romania prin Filiala Filipești, cea mai mare fabrica de medicamente veterinare din Romania.

A&S INTERNATIONAL 2000 SRL îl are ca acţionar majoritar pe Paul Sorin Stănescu, naşul de cununie al lui fiului liderului PSD, Liviu Dragnea, Valentin Dragnea.

Farmavet începe să deschidă noi puncte de lucru, aşa cum arată datele de la Registrul Comerţului, puncte de lucru pentru care nu mai are nevoie de angajarea unor medici veterinari.

De altfel, site-urile din domeniu sunt pline de anunțuri de angajare ale Farmavet. 

Pe 20 octombrie 2017, Farmavet încheie două contracte de sublocaţiune, pe trei ani, pentru sedii dintr-un sediu comercial din Galaţi şi Făgăraş. Pe 9 noiembrie 2017, încheie acelaşi tip de contract pentru un sediu în Mioveni. De la intrarea legii în vigoare şi până acum, au fost încheiate nu mai puţin de 28 de contracte de închiriere sau locaţiune, majoritatea în centre comerciale şi zone centrale. Simeria, Aiud, Otelul Roşu sau Făgăraş sunt doar câteva dintre locurile în care a ajuns Farmavet.

La Făgăraş, Farmacia veterinară Farmavet a fost deschisă în toamna anului trecut într-un centru comercial. Vinde mâncare pentru animale şi medicamente. Angajata recunoaşte că nu au un medic propriu și că trimite clienții către cel mai cunoscut veterinar din Făgăraş, care are propria afacere.

Surse din PSD susţin că numărul farmaciilor veterinare pe care ar urma să le deschidă Farmavet se ridică la 350. Faptul că afacerea se extinde este şi o cerere de divizare a afacerii. În aceasta, compania cere înfiinţarea unei noi societăţi imobiliare distincte, SPS Estate – S.A. care să se ocupe doar de administrarea unor clădiri din patrimoniul societăţii care nu au legătură cu activitatea farmaceutică. Decizia va fi luată la Adunarea Generală a Societăţii din 23 octombrie 2018.

Farmavet: Ordonanta, benefică pentru piaţă. Extinderea afacerii nu e de interes public. Într-un răspuns trimis G4Media.ro, Farmavet susţine că ordonanţa a fost dată sub ameninţarea unei proceduri de infrigement şi că „OUG 70/2017 protejează piața și concurența, servind interesul public. În acest context, orice fel de act normativ care protejează concurența este bine venit și ajută la desfășurarea unor activități în condiții reale de piață, astfel încât acestea sunt benefice mediului de afaceri, implicit societății noastre.”

În privinţa reorganizării şi extinderii, Farmavet nu doreşte să dea amănunte.

Redăm integral răspunsul Farmavet:

1. V-ați confruntat cu o lipsa de medici veterinari în ultimii ani?

Toată piața forței de muncă din România se confruntă cu o lipsă de personal calificat și, în virtutea acestei situații, este evident că și sectorul farma are această problemă, implicit și societatea noastră care nu poate ieși din acest context general.

2. Cum v-a ajutat OUG 70/2017 în activitatea curentă prin excluderea atribuțiilor exclusive ale medicilor în administrarea de produse veterinare?

De la bun început, este bine să fie cunoscut faptul că OUG 70/2017 s-a emis în contextul existenței unei proceduri de infrigement între România și UE, deoarece dreptul UE se opune unei exclusivități de comercializare a produselor medicale veterinare în favoarea medicului veterinar. (a se vedea notă de fundamentare a OUG70/2017, cât și preambulul ordonanței). În acest sens, în cursul anului 2017, a fost tranșată la CURTEA DE JUSTITIE  A UNIUNII EUROPENE această problemă, în sensul că dreptul Uniunii Europene să se opună unei  astfel de exclusivități. În plus, și Consiliul Concurenței din România a avut în cursul anului 2016 aceeași poziție. Exclusivitățile în favoarea medicului veterinar, la care dvs. faceți referire, creau niște monopoluri în favoarea acestuia (de comercializare), fapt care denaturează piața și lezează în mod drastic concurența. Nici la farmaciile umane nu există astfel de exclusivități cum s-ar fi dorit să existe în favoarea medicului veterinar. În raport de cele de mai sus, OUG 70/2017 clarifică faptul  că nu există astfel de exclusivități  și  întărește piața și concurența, nepermițând  nașterea unor monopoluri în favoarea medicului veterinar, astfel că OUG 70/2017 protejează piață și concurența, servind interesul public. În acest context, orice fel de act normativ care protejează concurență este bine venit și ajută la desfășurarea unor activități în condiții reale de piață, astfel încă acestea sunt benefice mediului de afaceri, implicit societății noastre.

3. Este adevarat că urmează să deschideți 350 de noi sedii pe teritoriul României?
4. Care este scopul divizării societății?

Intrebările 3 si 4 vizează aspecte ce țin de strategia de funcționare prezentă și viitoare a societății, drept urmare nu înțelegem să dam curs solicitării dvs cu un răspuns; aceste întrebări nefiind de interes public spre deosebire de primele 2 întrebări care au legătură cu interesul public.

CRJI: Sorin Paul Stănescu, implicat ilegal în privatizarea Institutului Pasteur. Sorin Paul Stănescu nu ar fi la prima favorizare pentru succesul afacerilor. Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație a realizat o anchetă asupra modului în care a fost privatizat Institutul Pasteur. Jurnaliştii de aici susţineau că „firma A&S International 2000 nu ar fi avut dreptul să participe la privatizarea Institutului pentru că avea datorii la stat, respectiv la Agenția Domeniile Statului.”

Dosarul ar fi ajuns la DNA şi ar fi fost soluţionat cu neînceperea urmăririi penale.
 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu