Uite o informație corectă despre președinte în noianul de aberații care a invadat spațiul public

Uite o informație corectă despre președinte în noianul de aberații care a invadat spațiul public

Un jurnalist din Chișinău, Vitalie Cojocari, infirmă zvonul că Nicușor Dan nu ar fi trimis un mesaj de Ziua Moldovei: „Nicușor Dan a trimis o felicitare la Chișinău. A făcut-o printr-o telegramă oficială, adică prin canale diplomatice. Această felicitare oficială a ajuns de la Palatul Cotroceni la Președinția de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Este adevărat, felicitarea nu a fost făcută și public, de pildă, pe rețelele sociale”, a scris el, pe Facebook.

Cojocari demontează și absența lui Nicușor Dan de la evenimentele din Chișinău de Ziua Independenței.

„Deci, Nicușor Dan a vrut să meargă în Republica Moldova de Ziua Independenței, dar a fost invitat să vină de Ziua Limbii Române.

Pentru cine nu știe, Ziua Limbii Române este o zi cu o încărcătură emoțională egală Zilei Independenței. Ba chiar s-a discutat la un moment dat ca aceste două sărbători să fie unite.
Independență și Limba Română în Republica Moldova au început în 1989, într-o singură zi.
Pe 27 august 1989 peste 700 de mii de moldoveni au venit în Piața Marii Adunări Naționale și au cerut ruperea de URSS, dar au cerut și limba română cu grafie latină.
Până atunci, peste Prut se scria cu grafie chirilică.
Dar, mai întâi a fost adoptată Limba, apoi Independența.
Limba română a fost adoptată de Parlament pe 31 august 1989.
Independență a fost adoptată pe 27 august 1991.
Limba Română se sărbătorește oficial și în România, însă trebuie să știți că originea frumoasei sărbători este peste Prut.
Deci, de asta nu l-ați văzut pe Nicușor Dan cu cei trei lideri europeni și îl veți vedea duminică, de ziua Limbii Române”, a explicat Cojocari.
Oficial

Președintele Nicușor Dan va fi prezent duminică la evenimentele organizate la Chișinău și Strășeni cu ocazia Zilei Limbii Române. Programul vizitei include întâlniri cu președinta Maia Sandu și participarea la evenimentul „Marea Dictare Națională” din Chișinău.

Programul anunțat de Administrația Prezidențială începe cu primirea sa de către președinta Republicii Moldova, Maia Sandu:

  • 08:40 – Primire de către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Reședința de Stat;
  • 10:00 – Participare la Evenimentul „Marea Dictare Națională”, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău;

„Alocuțiunea Președintelui României din deschiderea evenimentului va fi transmisă prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale”, precizează Cotroceniul.

Programul președintelui Nicușor Dan continuă cu:

  • 11:15 – Depunere de flori la bustul poetului Mihai Eminescu din municipiul Strășeni;
  • 11:45 – Participare la concertul dedicat Zilei Limbii Române, la Casa de Cultură din Strășeni.

Nicușor Dan a mai fost de două ori în Republica Moldova în cele 3 luni de mandat

Republica Moldova a fost țara în care președintele Nicușor Dan a făcut prima vizită externă, de la preluarea mandatului de șef al statului. Nicușor Dan a fost în 10 iunie în țara vecină, când s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Nicușor Dan a fost în Republica Moldova și într-o vizită neoficială, la începutul lunii august, când a participat, alături de președinta Maia Sandu, la „Festivalul Lupilor” organizat în Rezervația Naturală „Orheiul Vechi”.


Citește și:

populare
astăzi

1 Ghiciți voi care dintre ăștia este noul prim-vicepreședinte al PSD...

2 VIDEO Orban îl întrerupe pe Trump și-i spune că o vrea pe blondina de la Casa Albă...

3 Citiți și voi ce a spus azi Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României...

4 VIDEO Imagini dramatice din bastionul ucrainean care stă să cadă...

5 „Diavolul Bael. Seamănă fix, dar fix cu Putin. Dar stați să vedeți chestiune și mai tare!”