Arabia Saudită a declarat joi că Statele Unite i-au cerut să amâne cu o lună decizia grupului OPEC+ din care face parte și Rusia de a tăia producția mondială de petrol cu o lună, relatează Associated Press .

Joe Biden alaturi de printul mostenitor saudit, Mohammad bin SalmanFoto: Saudi Press Agency / UPI / Profimedia Images

„Guvernul regatului a clarificat în cadrul consultărilor continue cu administrația SUA că toate analizele economice indică că amânarea deciziei OPEC+ cu o lună, în conformitate cu ceea ce s-a sugerat, ar fi avut consecințe economice negative”, afirmă un comunicat publicat joi de ministerul de Externe de la Riad.

Deși acesta nu menționează explicit alegerile la jumătate de mandat („midterm”) ce vor avea loc pentru Congresul american luna viitoare drept motiv pentru solicitarea administrației lui Biden, acest lucru nu le-a scăpat analiștilor.

În pofida presiunilor puse de Statele Unite, grupul OPEC+ a decis la Viena pe 5 octombrie să opereze cea mai mare tăiere a producției mondiale de petrol din ultimii 2 ani.

Amânarea deciziei cu o lună ar fi însemnat că ea ar fi venit prea târziu pentru să afecteze semnificativ prețurile la pompă înainte de alegerile midterm americane care vor avea loc pe 8 noiembrie și în care Partidul Democrat al lui Biden va încerca să își mențină majoritatea fragilă din Congresul de la Washington.

Creșterea prețului la petrol a alimentat inflația în SUA

Creșterea prețurilor mondiale la petrol și, prin urmare, la carburanți, a fost unul dintre principalii factori care au alimentat inflația istorică din Statele Unite, Uniunea Europeană și alte părți ale lumii, agravând problemele economice cauzate de pandemia de COVID-19 și exacerbate de războiul din Ucraina declanșat de Vladimir Putin la sfârșitul lunii februarie.

Casa Albă a respins orice tentativă de a lega solicitarea făcută către Arabia Saudită de iminența alegerilor legislative ce urmează să aibă loc în SUA însă faptul că Riadul a emis un comunicat de presă pe acest subiect arată cât de tensionate au devenit relațiile dintre Washington și Riad, aliatul său tradițional din zona Golfului Persic.

Comunicatul de presă remis de ministerul de Externe saudit a venit la doar două zile după ce John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pe probleme de securitate națională, a declarat că Biden reevaluează relațiile americane cu Riadul în lumina deciziei luate de OPEC.

Luni, Bob Menendez, președintele democrat al Comitetului pentru Relații Externe din Senatul american, a cerut înghețarea relațiilor diplomatice cu Arabia Saudită și blocarea oricăror exporturi de armament către Riad, acuzând regatul saudit că face jocurile Moscovei.

În pofida faptului că atât SUA, cât și Uniunea Europeană, Marea Britanie și Canada au impus embargouri sau restricții asupra importurilor de petrol rusesc, Rusia a reușit să obțină în continuare venituri semnificative de pe urma exporturilor sale din cauza creșterii prețurilor.

Înfrângere pentru Joe Biden înaintea alegerilor americane

Decizia luată de OPEC reprezintă o înfrângere diplomatică personală pentru Joe Biden care în luna iulie a efectuat o vizită oficială în regatul saudit tocmai pentru a cere Riadului să pună mai mult petrol pe piață.

El s-a întâlnit inclusiv cu prințul moștenitor Mohammad bin Salman, devenind astfel primul șef de stat important care a acceptat o întâlnire cu acesta după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în octombrie 2018.

Regatul saudit este considerat unul dintre cei mai apropiați aliați ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu încă de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, dinastia Saud care conduce țara fiind îngrijorată la momentul respectiv și în deceniile care au urmat de expansiunea comunismului în regiune.

Arabia Saudită este de asemenea unul dintre cei mai importanți clienți ai companiilor americane de armament.