
Un austriac a tras 13 focuri de armă asupra a doi români care au parcat în faţa casei lui: „Puteam să murim pentru că un om s-a enervat”
Un austriac a tras 13 focuri de armă asupra a doi români, soţ şi soţie, care își parcaseră mașina în fața casei sale, susținând ulterior că i-a confundat cu o bandă hoți. Magistraţii au respins însă argumentele sale, stabilind că a acţionat din furie, nu din frică.
Un incident grav a avut loc pe 3 octombrie în localitatea Wöllersdorf, din districtul Wiener Neustadt-Land, Austria, unde doi cetățeni români, soţ şi soţie, au tras o spaimă soră cu moartea când un bărbat în vârstă de 54 de ani a tras 13 focuri de armă în direcţia lor, enervat de faptul că aceștia își parcaseră mașina în fața casei sale.
Potrivit presei austriece, bărbatul a ieșit din locuință în toiul nopții și a deschis focul, trăgând 13 gloanțe. Speriați, vecinii au alertat autoritățile, iar la fața locului a intervenit rapid o echipă a forțelor speciale Cobra, aflată la mai puțin de un kilometru distanță.
În fața instanței, austriacul a încercat să justifice atacul afirmând că a confundat românii cu o bandă de hoți.
„Am auzit agitație în fața casei și am crezut că cineva încearcă să intre. Mi-am luat pistolul, am ieșit și am strigat: «Ce faceți acolo? Dispăreți!»”, a declarat austriacul, susţinând că ar fi tras doar „două focuri de avertisment în aer”, iar apoi, imediat ce și-a dat seama că a greșit, „a intrat în casă și a așteptat poliția”.
„A luat arma și a început să tragă”
Versiunea celor doi români este, însă, complet diferită. Ei au explicat faptul că, în momentul în care s-a tras asupra lor, se aflau pe stradă pentru a încărca o mașină pe o platformă.
„A ieșit furios, ne-a înjurat și a început să strige. Am încercat să-i explicăm că nu facem nimic rău, dar s-a întors în casă, a luat arma și a început să tragă. Au fost cel puțin 13 focuri”, a spus românul pentru Kurier.at.
„Am venit aici să muncim, nu să fim împușcați pentru că am parcat în fața unei case. Puteam să murim doar pentru că un om s-a enervat”, a adăugat el.
Ce spun magistraţii austrieci
Forțele speciale au sosit în câteva minute, iar agresorul s-a predat fără rezistență. Întrebat de ce nu a anunțat poliția înainte de a folosi arma, bărbatul s-a justificat: „Ultima dată când am sunat, au venit abia după patru ore. Nu puteam să aștept, trebuia să-i sperii pe hoți”.
Magistrații nu i-au acceptat însă explicațiile, stabilind că argumentul autoapărării a fost doar un pretext, iar gestul a fost comis din furie, nu din frică.
„Faptul că a invocat autoapărarea este în mod clar o scuză. Poate că la început a crezut că e un jaf, dar în momentul în care a văzut că oamenii încarcă o mașină, a continuat să tragă”, se arată în motivarea instanței.
Cetăţeanul austriac a fost condamnat la 16 luni de închisoare cu suspendare și la o amendă de 1.200 de euro, pentru amenințare și punerea în pericol a vieții altor persoane, fapte prevăzute de legislația austriacă.
Sursa: adevarul.ro

