Un avion suspectat că transporta droguri s-a prăbuşit în sudul Mexicului

Un avion suspectat că transporta droguri s-a prăbuşit în sudul Mexicului, a anunţat duminică Ministerul Apărării mexican, potrivit dpa.

Un avion bi-motor Hawker 700 a căzut între localităţile Chunhuhub şi Jose Maria Morelos, din statul mexican Quintana Roo, şi a fost incendiat de către echipaj, conform Ministerului Apărării.

Ulterior, mai mulţi soldaţi au descoperit în apropiere un automobil de teren în care se aflau 390 kilograme de substanţă albă despre care se crede că este cocaină. Drogurile valorau în jur de 109 milioane de pesos (4,89 milioane dolari).

Avionul se apropiase de coasta caraibiană venind dinspre America de Sud şi a fost urmărit de aviaţia militară după ce intrase în spaţiul aerian mexican.

Mexicul este o ţară de tranzit importantă către SUA pentru cocaină produsă în ţările andine.

Cartelurile drogurilor implicate în trafic sunt responsabile pentru o mare parte din violenţele din Mexic. Anul trecut, ţara a înregistrat aproape 100 de crime pe zi şi peste 60.000 de oameni au fost daţi dispăruţi. AGERPRES


populare
astăzi

1 A7, eșecul major / România ratează ținta de autostrăzi, doar 190 km noi în 2026

2 Botoșănenii și așteptările salariale: de la 5.000 la 50.000 de lei, un subiect viral

3 Zero finale la Europene / gimnastica românească, la un minim istoric după Paris 2024

4 Johnson acuză / Berlinul spera la o capitulare rapidă a Ucrainei înainte de invazie

5 Ritchie Blackmore, revenire istorică pe scenă alături de Deep Purple după 33 de ani