Un bărbat care mai avea de trăit doar 9 luni a supraviețuit încă 45 de ani după ce s-a mutat pe o insulă

Un bărbat care mai avea de trăit doar 9 luni a supraviețuit încă 45 de ani după ce s-a mutat pe o insulă

Un bărbat a reușit să „păcălească moartea” mutându-se pe o insulă din Grecia, după ce i s-a spus că mai are doar nouă luni de trăit. Abia la 45 de ani de la acel moment, bărbatul s-a stins din viață, potrivit Daily Mail.

FOTO: Twitter

Stamatis Moraitis, în vârstă de 98 de ani, a fost anunțat de medici în 1976 că mai are de trăit doar șase până la nouă luni după ce a primit un diagnostic de cancer pulmonar.

După ani de zile în care a lucrat și și-a întemeiat o familie în SUA, Moraitis a luat decizia de a se întoarce acasă, în Ikaria, deoarece o înmormântare în SUA ar fi fost prea costisitoare.

Astfel, el a decis să se întoarcă pe insula sa natală pentru a „începe să bea vin și să aștepte ziua” în care moartea îi va bate la ușă.

După întoarcerea sa în Ikaria, au trecut luni întregi, iar Moraitis simțea că devine din ce în ce mai puternic pe măsură ce timpul continua să treacă.

După ce a depășit pragul de nouă luni, și-a dat seama că poate mai avea de trăit - și a avut dreptate.

El a rezistat 45 de ani după diagnosticul de cancer, murind la vârsta de 98 de ani.

El a glumit pentru BBC: „Nu sunt doctor, dar cred că vinul a ajutat”.

Micuța insulă grecească Ikaria, cununată ca fiind „insula unde oamenii uită să moară”, este cunoscută și ca o „zonă albastră”, locuitorii trăind în medie cu 10 ani mai mult decât restul Europei de Vest, unul dintre ei fiind Moraitis, care a păcălit moartea timp de zeci de ani.

Moraitis a atribuit deceniile de supraviețuire doar consumului de alimente pure, ierburi, vin, aer curat și o viață fără stres.

A refuzat chiar să bea vin din comerț deoarece susținea că acesta conținea „prea mulți conservanți”.

Insula grecească nu este singura „zonă albastră” din lume, potrivit UniLad, existând și alte locații în care oamenii trăiesc statistic mai mult.

Cu toate acestea, cercetările efectuate de Biblioteca Națională de Medicină arată că speranța de viață a unei persoane se datorează în mare parte modului în care își duce viața, doar 20% din genetica unei persoane contribuind la speranța de viață.

Deși oamenii care locuiesc în „zonele albastre” trăiesc statistic mai mult și sunt mai puțin predispuși la boli grave la vârste înaintate decât alte persoane din lume, Healthline susține că acest lucru se datorează faptului că aceștia au o dietă mai sănătoasă ca urmare a alimentelor produse în localitatea lor, care sunt cele pe care medicii le recomandă în mod regulat.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

4 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

5 „Ar fi primul val al ofensivei”