Un bărbat s-a trezit în cont cu 6 milioane de euro în loc de 60.000. Ce-a făcut cu banii

Un bărbat, pe numele său Hui „Leo” Gao, care a făcut o solicitare de împrumut la bancă pentru suma de 60.000 de euro pentru a-și finanța benzinăria, s-a trezit în cont cu 6.000.000 de euro. Eroarea a fost depistată după câteva luni, însă bărbatul și iubita sa au hotărât să se bucure de bani, relatează The Independent .

bancomat FOTO Shutterstock

Cuplul a fost prins după doi ani FOTO Shutterstock

Bărbatul din Noua Zeelandă a făcut cererea de împrumut la Westpac și a fost bucuros când a văzut că i-a fost aprobată. În momentul în care și-a verificat contul a văzut că banca i-a transferat 6 milioane de euro (10 milioane de dolari neozeelandezi).

Următoarea zi, bărbatul și-a scos iubita, pe numele ei Kara Hurring, la o cină costisitoare și împreună au luat o hotărâre care i-a costat libertatea.

Cuplul, care are un copil, a renunțat la toate planurile și a hotărât să fugă din Noua Zeelandă și să se bucure de bani. Astfel, după ce cei doi au transferat banii în mai multe conturi, și-au abandonat toate lucrurile și au plecat în lume, cazându-se la hoteluri de lux.

Mai mult decât atât, cuplul și-a petrecut timpul prin cazinouri, în Macao.

Banca a depistat eroarea după câteva luni. Urmărind tranzacțiile, a făcut demersuri pentru prinderea celor doi, lucru care s-a întâmplat după doi ani. Între timp, cuplul a cheltuit aproximativ două treimi din sumă.

Bărbatul a fost condamnat la 16 luni de închisoare, iar iubita sa la opt. Kara Hurring a declarat că nu știa care era proveniența banilor, fiindcă iubitul ei i-a spus că a câștigat la loterie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …