Un container cu deșeuri a căzut peste o mașină în Argeș: patru persoane rănite
Incidentul s-a produs sâmbătă dimineață, pe sectorul de drum situat între localitatea Tigveni și intrarea pe Autostrada A1 (în zona kilometrului 120, la Curtea de Argeș, pe sensul de mers către Vâlcea). Polițiștii din Pitești au fost alertați prin numărul de urgență 112 cu privire la producerea evenimentului rutier, care a impus inițial devierea traficului de pe A1, de la kilometrul 120. Ulterior, după finalizarea intervenției la fața locului, circulația rutieră a fost reluată în totalitate.
Cum s-a produs accidentul
Primele date furnizate de Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române au indicat faptul că „un container cu deșeuri din plastic ar fi căzut de pe vehiculul care-l transporta”. Ulterior, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș a detaliat circumstanțele în care a avut loc impactul, precizând că vehiculul de transport era condus de un bărbat de 56 de ani, care se deplasa dinspre Râmnicu Vâlcea către Curtea de Argeș, în timp ce mașina lovită era condusă de un bucureștean de 37 de ani.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, a reieșit că un container, care era transportat cu un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o remorcă, condus de un bărbat, de 56 de ani, din comuna Albota, județul Argeș, având direcția de deplasare dinspre municipiul Râmnicu Vâlcea spre municipiul Curtea de Argeș, ar fi căzut, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, și ar fi lovit un autoturism, care circula din sens opus, condus de un bărbat, de 37 de ani, din municipiul București.” - IPJ Argeș
Polițiștii i-au testat pe ambii șoferi cu aparatul etilotest, rezultatele arătând că niciunul dintre ei nu consumase băuturi alcoolice. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele desprinderii containerului.
Intervenție de urgență pentru salvarea victimelor
În autoturismul lovit se aflau patru persoane: șoferul în vârstă de 37 de ani și trei pasageri, cu vârste de 18, 26 și 29 de ani. Toți cei patru ocupanți ai mașinii au suferit leziuni în urma impactului.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate forțe importante din cadrul Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș, care au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, sprijinite de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Reprezentanții ISU Argeș, citați de news.ro , au explicat modul în care au fost preluate victimele:
"În autoturism se aflau patru persoane, acestea fiind preluate de către echipajele medicale. (...). Echipajele medicale au asistat patru persoane, ulterior, una dintre acestea refuzând transportul la spital. Paramedicii SMURD au preluat o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 29 de ani, care acuză dureri la coloana cervicală. Echipajul SAJ transportă la spital alte două persoane" - ISU Argeș
Conform datelor centralizate de polițiști, persoanele care au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate sunt cei trei pasageri din autoturism, în vârstă de 18, 26 și 29 de ani.
Explorează subiectele:

