Un deputat din Hong Kong care a făcut o fotografie cu preşedintele chinez Xi Jinping  a confirmat că a fost testat pozitiv pentru coronavirus

Xi a vizitat Hong Kong-ul sub măsuri stricte de securitate pentru a marca cea de-a 25-a aniversare a predării oraşului de la Marea Britanie, în prima sa călătorie în afara Chinei continentale de la izbucnirea pandemiei.

Steven Ho, un membru în vârstă de 42 de ani al celui mai mare partid pro-Beijing din Hong Kong , a fost unul dintre cei aproximativ 100 de oficiali cărora li s-a îngăduit un contact apropiat cu Xi pentru o şedinţă foto joi după-amiază.

Ho stătea la două rânduri chiar în spatele lui Xi, potrivit fotografiilor publicate de guvern.

Parlamentarul a fost testat negativ în prima zi a vizitei lui Xi, joi, şi a returnat un test incert vineri, a declarat el.

El nu a luat parte la niciun eveniment vineri după rezultatul incert al testului, a precizat el într-o declaraţie pe reţelele de socializare.

„Proba din 1 iulie a fost una cu o infecţiozitate extrem de scăzută şi a fost catalogată ca fiind incertă, dar, de dragul securităţii publice, nu am participat la evenimentele din acea zi”, a scris Ho.

Ho a fost al doilea membru al partidului DAB care a fost testat pozitiv în timpul vizitei lui Xi.

Tam Yiu-chung, singurul reprezentant al Hong Kong-ului în cel mai important organism legislativ de la Beijing, a fost testat pozitiv joi şi a lipsit de la toate evenimentele.

China este singura economie majoră care încă mai urmăreşte o abordare de tip „zero-Covidă”, care constă în eliminarea focarelor pe măsură ce acestea apar, folosind închideri rapide şi teste în masă.

Xi nu a părăsit China de aproape 900 de zile, iar graniţele vastei ţări au fost în mare parte sigilate pentru majoritatea străinilor.

Hong Kong urmăreşte o versiune mai uşoară a metodei zero-Covid, dar a menţinut în vigoare restricţii severe de călătorie şi de adunare pe tot parcursul pandemiei.

Reguli extraordinar de stricte au fost impuse pentru a se asigura că atât coronavirusul, cât şi opoziţia politică nu se aflau pe orbita lui Xi în timpul călătoriei sale în oraş, unde o mişcare democratică a fost zdrobită de la protestele uriaşe de acum trei ani.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru