Un deținut a evadat de la Penitenciarul Colibași

Un deținut a evadat de la Penitenciarul Colibași

Un deținut în vârstă de 23 de ani, care executa o pedeapsă de șase ani de închisoare la Penitenciarul de maximă siguranță Colibași, a evadat luni de la un punct de lucru exterior. "Deținutul Militaru Gilbert Ionuț, născut la data de 19.03.1992, condamnat definitiv la șase ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, cu domiciliul în localitatea Băiculești, sat Mănicești, județul Argeș, clasificat în regim închis, a părăsit punctul de lucru exterior la care era repartizat, din cadrul Liceului Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni. În vederea capturării deținutului, au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situații, respectiv: blocarea căilor de acces — posibile direcții de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgență a mai multor echipe de căutare formate din personalul unității, precum și cooperarea cu Inspectoratul de Poliție Județean Argeș și Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș", se precizează într-un comunicat al Penitenciarului Colibași transmis AGERPRES.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus deschiderea unei anchete administrative, care să analizeze circumstanțele care au condus la producerea evenimentului.

Potrivit semnalmentelor comunicate de reprezentanții Penitenciarului Colibași, deținutul evadat are 168 de centimetri înălțime, nas drept, ochi căprui și părul negru, iar ca semne particulare are o cicatrice pe obrazul drept și tatuaje pe brațe. AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

4 Citiți, oameni buni, în ce țară am ajuns să trăim! / Credeți că individul ăsta e patronul afacerii?

5 „Colega noastră e în concediu medical” / Ce spun angajații din primăria Livezile, după ce edilul comunei a fost acuzat că a hărțuit sexual o angajată în…