Un elicopter care transporta vaccinuri anti-COVID-19 s-a prăbuşit în Uruguay

Un elicopter al forţelor aeriene uruguayene care transporta vaccinuri anti-COVID-19 s-a prăbuşit joi dimineaţă în provincia Rocha din sud-estul Uruguayului, relatează agenţia EFE.

Aparatul, de tipul Bell 212, a încercat o aterizare de urgenţă, dar a luat foc, astfel că este complet distrus, iar membrii echipajului sunt răniţi, potrivit Ministerului Apărării uruguayan.

Elicopterul transporta circa 300 de doze de vaccin Pfizer dinspre capitala Montevideo către provincia Rocha, în cadrul programului naţional de vaccinare a persoanelor cu vârste de peste 80 de ani.

Uruguayul a contractat direct 3,8 milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech şi Sinovac, din care 1,9 milioane au fost deja livrate, aşteptând şi 450.000 de doze de vaccin AstraZeneca prin mecanismul COVAX. Până joi au fost vaccinate cel puţin cu prima doză 414.926 de persoane, respectiv 11,83% din populaţia acestei ţări. AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est