Un „lord” mexican al drogurilor a fost arestat cu ajutorul unui căţel. SUA ofereau 20 de milioane de dolari pentru capturarea lui

Quintero, care este acuzat că a răpit, torturat şi ucis un agent american antidrog în 1985, a fost reţinut în oraşul Choix.

Marina a spus că Quintero, despre care se crede că are 69 de ani, a fost găsit în tufişuri de un câine dresat special, numit Max.

SUA au spus că vor solicita extrădarea imediată a lui Quintero.

"Nu există ascunzătoare pentru oricine care răpeşte, torturează şi ucide forţele americane de aplicare a legii. Suntem profund recunoscători autorităţilor mexicane pentru capturarea şi arestarea lui Rafael Caro Quintero”, a declarat procurorul general al SUA, Merrick Garland.

Între timp, consilierul principal al Casei Albe pentru America Latină, Juan Gonzalez, a scris într-o postare pe Twitter: "Este super important”.

Quintero a fost unul dintre cei trei membri fondatori ai puternicului cartel din Guadalajara.

El a petrecut 28 de ani de închisoare pentru uciderea fostului agent al Administraţiei SUA pentru Controlul Drogurilor (DEA), Enrique Camarena.

Crima a tensionat relaţiile dintre SUA şi Mexic la acea vreme şi a fost ulterior prezentată în serialul Netflix Narcos: Mexico.

În 2013, un tribunal din Mexic a scurtat pedeapsa de 40 de ani a lui Quintero şi l-a eliberat, hotărând că ar fi trebuit să fie judecat într-un stat mai degrabă decât într-o instanţă federală.

Hotărârea a fost ulterior anulată de Curtea Supremă a ţării - dar Quintero se ascunsese deja.

Oficialii americani au spus că a revenit rapid la traficul de droguri, iar Washingtonul a oferit ulterior 20 de milioane de dolari pentru orice informaţie care ar fi condus la capturarea sa.

Arestarea lui Quintero este importantă din punct de vedere simbolic, deşi nu mai este considerat o figură importantă în traficul internaţional de droguri.

"Este probabil una dintre cele mai importante capturi din ultimul deceniu în ceea ce priveşte DEA”, a declarat Mike Vigil, fostul şef al operaţiunilor internaţionale al DEA, citat de Reuters.

În declaraţia sa, Marina mexicană a mai spus că 14 dintre membrii personalului său au murit după ce un elicopter Black Hawk s-a prăbuşit în oraşul Los Mochis din Sinaloa.

O investigaţie era în curs de desfăşurare - dar nu exista niciun indiciu că accidentul ar fi fost legat de arestarea lui Quintero.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

2 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

3 SCANDAL în SUA / Serviciile americane de informații au detectat un apel telefonic între un spion străin și o persoană apropiată lui Trump. Tulsi Gabbar…

4 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid

5 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii