Un medic, două asistente şi o infirmieră de la SJU Alba Iulia, testate pozitiv, după contactul cu un pacient cu coronavirus

Un medic, două asistente şi o infirmieră de la Secţia de Gastroenterologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, care au intrat în contact cu un pacient confirmat cu coronavirus, au fost testate pozitiv, cele patru cadre medicale fiind asimptomatice, a declarat, marţi seara, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei medicale, Alexandra Mateş.

"Din personalul medical care a intrat în contact cu un pacient pozitiv, un medic, două asistente şi o infirmieră s-au infectat cu noul coronavirus", a menţionat Alexandra Mateş. Potrivit acesteia, cele patru cadre medicale erau asimptomatice şi se aflau în izolare.

Mateş a mai spus că au fost prelevate probe biologice şi de la alte 28 de cadre medicale şi de la 7 pacienţi din cadrul secţiei, iar rezultatele au fost negative. Miercuri sunt aşteptate şi alte rezultate, a adăugat purtătorul de cuvânt al SJU Alba Iulia.

Alexandra Mateş a subliniat că Secţia de gastroenterologie nu a fost închisă, însă activitatea a fost restrânsă.

În afara cadrelor medicale de la SJU Alba Iulia, în judeţul Alba au mai fost testaţi pozitiv, luni, un medic şi două asistente de la un centru privat de dializă din Alba Iulia.

În total, în Alba au fost confirmate până marţi, la ora 13,00, 71 de cazuri de coronavirus. Patru persoane au fost declarate vindecate, iar una a decedat.

Marţi, în spitalul din Alba Iulia se mai aflau internaţi opt pacienţi confirmaţi cu COVID-19.

"Toţi pacienţii confirmaţi sunt internaţi în cadrul secţiei de boli infecţioase, iar starea lor de sănătate este, în prezent, relativ bună. Compartimentul dermatovenerologie din cadrul secţiei de boli infecţioase a fost pregătit pentru a primi alte posibile cazuri de COVID-19", potrivit unei informări transmise, marţi seara, AGERPRES de către SJU Alba Iulia.

În spitalul din Alba Iulia mai sunt internate 13 cazuri suspecte. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Citiți și voi ce măcel pun la cale Firea și Cercel!

2 ULTIMA ORĂ / Documentul care-l înfundă pe Arafat / Sursă: Procurorii DNA trebuie să facă un singur lucru

3 Amănunte / Fotografia a fost făcută luni în biroul premierului / Surse spun că autorul ar fi Ionel Dancă, șeful Ca…

4 Așa o fi? Șeful Cancelariei premierului prins într-o afacere patronată de controversatul șef de la Resurse Min…

5 BREAKING / Președintele interimar al Senatului, pesedistul Cazanciuc, cere CCR să îl scape pe Tăriceanu de cel m…

recomandări

Te ia DNA: BĂDULESCU ALINA

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

America literară - o hartă a celor mai bune cărți pentru fiecare stat - partea I