Un monsenior român, numit de Papa Leon adjunct al ministrului de Externe al Vaticanului

Sfântul Părinte l-a numit subsecretar al Secției pentru Raporturile cu statele și organizațiile internaționale a Secretariatului de stat pe monseniorul Mihăiță Blaj, care până acum era consilier de nunțiatură în serviciu pentru aceeași Secție. Născut în România în 1978, este în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun din 2012.

Mihăiță Blaj și Papa Leon FOTO: Vatican News

Mihăiță Blaj și Papa Leon FOTO: Vatican News

Papa Leon l-a numit pe monseniorul Mihăiță Blaj în funcția de subsecretar al Secției pentru Raporturile cu Statele și Organizațiile Internaționale din cadrul Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun.

Până acum, Mihăiță Blaj a activat ca și consilier de nunțiatură în aceeași structură, scrie Vatican News.

Născut la Gherăiești (Neamț) pe 7 octombrie 1978, a fost sfințit preot pe 29 iunie 2004 pentru dieceza de Iași.

Doctor în teologie, a intrat în Serviciul diplomatic al Sfântului Scaun pe 1 iulie 2012 și a fost trimis la Nunțiatura Apostolică din Ecuador în calitate de atașat.

Transferat la Nunțiatura Apostolică din Georgia pe 1 iulie 2015, a fost trimis apoi la Nunțiatura Apostolică în Ciad pe 5 ianuarie 2019.

Din 4 ianuarie 2022 a fost transferat la Secția pentru Raporturile cu statele și organizațiile internaționale a Secretariatului de stat.

Cunoaște limbile italiană, franceză, engleză, spaniolă și germană.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

3 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko