Un nou lockdown impus în Italia pentru a stopa creşterea numărului cazurilor de COVID-19

Un nou lockdown a fost instituit începând de luni în Italia, vizând peste 40 de milioane de locuitori, din cauza creşterii numărului de cazuri de coronavirus, relatează dpa.

Cu excepţia insulei Sardinia, unde există foarte puţine restricţii, toate regiunile din Italia sunt supuse regulilor care se aplică zonei portocalii sau celei roşii.

Cele 20 de regiuni italiene sunt împărţite în zone galbene (cu risc moderat), portocalii (risc mediu) şi roşii (risc ridicat).

Pe lângă Lombardia, cu metropola sa Milano, şi Lazio, cu capitala sa Roma, Veneto şi Emilia-Romagna se află de asemenea în zona roşie de risc. În aceste regiuni deplasările sunt permise doar din motive profesionale şi de sănătate, precum şi pentru aprovizionare cu produse de primă necesitate.

Sporturile în aer liber sunt permise doar individual. De asemenea, elevii trebuie să se întoarcă la cursurile online.

Guvernul condus de Mario Draghi a adoptat vineri în Consiliul de miniştri noi măsuri anti-COVID pentru perioada 15 martie - 6 aprilie, hotărând în special ca regiunile care înregistrează un număr de peste 250 de noi cazuri pe săptămână să intre automat în zona roşie (cel mai mare nivel de risc corespunzător celor mai drastice restricţii).

În plus, pentru weekendul de Paşte (3, 4 şi 5 aprilie), întreaga peninsulă va fi clasificată automat ca fiind zonă ''roşie''.

Italia, care a depăşit pragul de 100.000 de decese din cauza pandemiei, înregistrează o creştere accentuată a contaminărilor şi deceselor, în mare parte din cauza tulpinii britanice. Autorităţile au raportat peste 3,223 de milioane de cazuri de infectări de la începutul pandemiei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană