Un nou test eșuat al Coreii de Nord cu rachetă cu rază medie de acțiune (Seul)

Un nou test eșuat al Coreii de Nord cu rachetă cu rază medie de acțiune (Seul)

Coreea de Nord a efectuat joi un nou test cu rachetă cu rază medie de acțiune, care se pare că a eșuat, acesta fiind al doilea eșec în două săptămâni, a anunțat Ministerul Apărării din Coreea de Sud, citat de France Presse.

Phenianul a lansat se pare o rachetă de tipul Musudan în jurul orei locale 06:40 (12:40 GMT miercuri) din împrejurimile orașului Wonsan, sud-estul țării, dar proiectilul a dispărut rapid de pe radare, potrivit unui responsabil al ministerului citat.

"Aceasta a căzut la câteva secunde după lansare, se pare că este un eșec", a indicat același oficial.

În ultimele zile, serviciile de informații s-au referit la iminența unui nou tir cu rachetă Musudan.

Racheta Musudan are teoretic o rază de acțiune între 2.500 de km și 4.000 de km, fiind astfel capabilă să pună în pericol Coreea de Sud și Japonia, precum și insula americană Guam, în Pacific.

La 15 aprilie, ziua de naștere a fondatorului regimului comunist nord-coreean Kim Ir-Sen, Phenianul a eșuat în testarea rachetei Musudan . Pentagonul a menționat, în acest context, un eșec "catastrofal".

Eșecurile legate de programul său de rachete intervin în contextul în care Phenianul pregătește un congres al partidului unic, primul în aproape 40 de ani. Mulți observatori estimau că acesta va fi precedat de un test nuclear.

În ultimele luni, Coreea de Nord a revendicat o serie de progrese tehnice cu obiectivul final: dezvoltarea unei rachete balistice intercontinentale (ICBM), echipată cu focos nuclear capabil să lovească continentul american.

Coreea de Nord a testat cu succes sâmbătă o rachetă lansată de pe un submarin (SLBM) , atrăgându-și critici severe din partea Consiliului de Securitate al ONU. Rezoluțiile ONU interzic Phenianului orice program nuclear sau balistic.

AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 VIDEO Ascultați și citiți ce spune această procuroare despre dosarele lui Vanghelie!

3 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

4 VIDEO Cine sunt cei 11 magistrați care s-au dus să vorbească deschis, în fața camerelor de vederi, despre justiție cu președintele

5 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist