Un oraş din Vietnam a încheiat un acord pentru stoparea comerţului şi consumului de carne de pisică şi de câine

Popularul oraş turistic Hoi An din provincia centrală Quang Nam, a semnat vineri un acord cu organizaţia internaţională pentru bunăstarea animalelor Four Paws prin care s-a angajat să stopeze comerţul şi consumul de carne de pisică şi de câine, devenind astfel prima localitate din Vietnam care face acest lucru, informează agenţia VNA.

Angajamentul va intra în vigoare la sfârşitul acestui an şi are prevăzută o durată de doi ani.

Directorul internaţional al Programului pentru animale de companie din cadrul organizaţiei Four Paws, Julie Sanders, a declarat în cadrul ceremoniei virtuale de semnare a acordului că acţiunea Hoi An va oferi un exemplu pentru alte oraşe vietnameze.

Cinci milioane de câini şi un milion de pisici sunt sacrificaţi anual în această ţară pentru comerţul cu carne, ceea ce reprezintă o ameninţare la adresa bunăstării animalelor locale şi a sănătăţii comunităţii, a precizat Sanders.

Vicepreşedintele Comitetului Popular din Hoi An, Nguyen The Hung, a afirmat că eliminarea treptată a comerţului cu carne de câine şi pisică şi promovarea acţiunilor de eradicare a rabiei sunt în concordanţă cu intenţiile de dezvoltare ale oraşului pentru a deveni o destinaţie turistică sigură, prietenoasă şi ecologică.

Participantă la ceremonie, tânăra cântăreaţă vietnameză Van Mai Huong a ţinut un discurs în care a transmis un apel, adresat în special tinerilor, de susţinere a acestui angajament. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Româncă șocată de prețuri în St. Moritz, cea mai scumpă stațiune din Elveția. Cât a plătit pentru o felie de pizza

3 BREAKING Ședință tensionată la PNL! Cele două tabere conturate în partid au dus prima luptă în spatele ușilor închise

4 Femeie de afaceri din România, țepuită de 2,5 milioane de dolari de un escroc care se dădea drept prințul moștenitor al Dubaiului

5 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim? / Un indiciu că ținta Curții de Apel București este suspendarea din CCR, pe 10 februarie, doar a lui Da…