Un pensionar sărac a aflat că avea dreptul la pensie şi a primit 106.000 de euro restanțe și un venit lunar de 1.400 de euro

După decenii în care nu a încasat nimic, un bărbat în vârstă de 75 de ani din Genova, Italia, a descoperit că avea dreptul la o sumă uriașă de bani. Funcționarii au recalculat contribuțiile sale, iar rezultatul a fost neașteptat: 106.000 de euro restanțe și un venit lunar de 1.300 de euro.

Bărbatul nu a încasat nimic până la 75 de ani FOTO: Shutertsock

Bărbatul nu a încasat nimic până la 75 de ani FOTO: Shutertsock

În ultimele săptămâni, bărbatul s-a prezentat la ghișeu pentru a verifica dacă, la vârsta sa, are dreptul la o pensie socială.

Funcționarii au analizat declarația sa de contribuții și au observat că, printre multiplele sale ocupații, acesta fusese și marinar și că beneficiase de contribuții maritime. Însă, din cauza unor perioade de lucru neînregistrate, pensia sa nu fusese calculată corespunzător.

După ce au solicitat și obținut jurnalul său de marinar, funcționarii au identificat perioadele de contribuții pierdute, care au fost ulterior recalculate. Aceste contribuții suplimentare i-au permis bărbatului să îndeplinească condițiile necesare pentru a beneficia de pensia completă, potrivit Il Messaggero .

Astfel, pensionarul a primit nu doar o pensie lunară de 1.400 de euro, ci și o sumă compensatorie impresionantă, de aproximativ 106.000 de euro, reprezentând drepturile acumulate în anii în care nu a fost plătit.

„Experiența lucrătorilor noștri a rezolvat o situație foarte dificilă, care l-a făcut să treacă de la o stare de sărăcie la o pensie tangibilă și reală, rezultat al propriilor contribuții și al unei sume restante semnificative”, a declarat Marco Paini, directorul Patronato Inca Cgil din Genova.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 INTERCEPTĂRI „1, 2, 3.. 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****! / Să-l iau, în **** mea … Hai aici!” / Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în t…

2 „Mă cutremur să mă gândesc ce se va întâmpla”

3 5 lucruri pe care orice om de bun-simţ trebuie să le ştie despre pesediști

4 De citit... / „Sunt român, în ciuda numelui, şi tot repet neobosit că m-am săturat să aud despre ce n-a funcţionat”

5 Amănunte picante despre Cristian Anton, fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu