Un poliţist bulgar de la combaterea crimei organizate, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un poliţist de rang înalt din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate în Bulgaria a fost arestat luni sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei, a anunţat procuratura de la Sofia, potrivit agenţiilor BTA şi EFE.

Poliția bulgară, în centrul unui scandal FOTO: arhivă

Poliția bulgară, în centrul unui scandal FOTO: arhivă

Presa locală a informat la primele ore ale dimineţii despre o amplă acţiune a poliţiei cu percheziţii la respectiva direcţie care funcţionează în cadrul Ministerului de Interne. Mai mulţi agenţi au fost interogaţi în cadrul operaţiunii, care a fost extinsă către serviciul naţional de contraspionaj, scrie Agerpres.

Suspectul, arestat în timp ce se afla la locul de muncă, ar fi furnizat cu regularitate informaţii confidenţiale unui diplomat rus care a fost expulzat recent din Bulgaria.

Direcţia în cadrul căreia activa poliţistul se ocupă cu combaterea şi investigarea delictelor cibernetice, care cuprind, pe lângă pirateria informatică şi dezinformarea, ştirile false şi diferitele tipuri de propagandă pe internet.

Secretarul general al Ministerului bulgar de Interne, comisarul-şef Jivko Koţev, a confirmat între timp presei că un angajat al Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate a fost arestat sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei. Acesta a fost monitorizat luni de rând de către serviciile bulgare, a precizat oficialul citat.

După ce Rusia a atacat Ucraina în februarie 2022, Bulgaria a expulzat până în prezent peste 80 de diplomaţi ruşi acuzaţi de spionaj. În plus, guvernul bulgar, condus de premierul pro-occidental Nikolai Denkov, a dispus în septembrie expulzarea şefului Bisericii Ortodoxe Ruse de la Sofia, arhimandritul Vasian, şi a doi preoţi belaruşi din aceeaşi biserică, motivând că aceştia reprezentau o "ameninţare pentru securitatea naţională" a Bulgariei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic