Un român a câştigat Campionatul Mondial de Pizza Picantă. „Să părăsești țara natală provoacă mereu durere și nesiguranță, dar și speranță”

Prestigiosul Campionat Mondial al Pizzei Picante, desfășurat în orașul Scalea, a fost câştigat de un român, Lucian Scărlătescu, care şi-a deschis o afacere de familie în Italia.

Lucian Scărlătescu, pe podium. FOTO: Facebook/Erminio Cioffi

Lucian Scărlătescu, pe podium. FOTO: Facebook/Erminio Cioffi

Lucian Scărlătescu, un român stabilit de ani buni în localitatea Atena Lucana, provincia Salerno, din sudul Italiei, a reușit o performanță remarcabilă: a fost desemnat campion mondial la categoria „Pizza Picantă Clasică” în cadrul celei de-a XXIV-a ediții a Campionatului Mondial al Pizzei Picante, desfășurat în orașul Scalea, provincia Cosenza.

Potrivit agenției ANSA , printre participanți s-au numărat concurenți din Franța, Spania, Belgia, Albania, Estonia, Bulgaria, Mexic, Argentina, Columbia, Brazilia, Sri Lanka, Egipt și Turcia. Reţeta românului a fost, însă, cea care a impresionat juriul, format din aproximativ 50 de experți care au avut misiunea de a evalua cele mai originale și gustoase creații culinare.

Cine este Lucian Scărlătescu

Lucian Scărlătescu este proprietarul pizzeriei „Da Luciano”, pe care a deschis-o împreună cu soția sa, Anastasia, chiar în inima centrului istoric din Atena Lucana, pe Largo Vittorio Emanuele 11, unde cei doi români au readus la viață un spațiu vechi, transformându-l într-un loc plin de arome, energie și ospitalitate.

„Să părăsești țara natală provoacă mereu durere și nesiguranță, dar și speranță și dorința de a trăi experiențe noi. Mă simt deja cetățean al acestei țări, unde am găsit de lucru, mi-am întemeiat o familie și mi-am construit viitorul. Din această dorință de a face ceva s-a născut pizzeria mea: o mică afacere, dar născută din inimă, pentru a oferi un serviciu comunității”, a declarat Scărlătescu pentru jurnalistul italian Erminio Cioffi.

În prezent, „Da Luciano” oferă aproximativ 60 de tipuri de pizza, toate preparate din ingrediente atent selecționate și din aluaturi ușoare, rezultat al unei munci de cercetare și pasiune. Meniul include și produse prăjite artizanale, iar în sezonul cald localul se extinde în aer liber, oferind clienților o atmosferă prietenoasă și autentică.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet