
Un român care trăieşte în SUA face o paralelă între Mamdani și Ceaușescu: „Newyorkezii nu realizează ce au votat alegând un socialist democratic”
Un român stabilit în SUA avertizează că mesajele primarului Zohran Mamdani privind colectivismul și rolul grupului în societate seamănă cu experiențele trăite de români în comunist și ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru New York.
Bogdan Laurențiu, un român stabilit în Statele Unite, a atras atenția asupra declarațiilor primarului Zohran Mamdani, din discursul său inaugural, după ce a fost ales la conducerea orașului New York.
Într-un videoclip distribuit pe TikTok şi apoi redistribuit masiv şi pe alte reţele sociale , el a explicat faptul că discursul primarului, care pune accent pe colectivism și pe prioritizarea interesului grupului în fața individului, amintește de metodele folosite de regimurile comuniste din Europa de Est, în mod expres în România, unde aşa au început confiscarea averilor şi colectivizarea.
„Newyorkezii nu realizează ce au votat alegând un socialist democratic. Discursul lui Mamdani seamănă cu ceea ce am văzut în România sub comunism și ridică semne serioase de întrebare despre viitorul orașului”, a avertizat românul.
Paralela cu România comunistă
Bogdan Laurențiu a povestit cum regimurile comuniste din România, conduse de Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, au impus colectivizarea , forțat, confiscând proprietățile private și transformând fermierii independenți în membri ai cooperativelor de stat, dependenți de autorități.
„Mai întâi, au confiscat terenurile private. Apoi au folosit teroarea pentru a impune colectivizarea. Cetățenii obișnuiți ai României erau arestați, bătuți, umiliți public, lăsați să putrezească în închisori, iar unii chiar executați”, a avertizat românul.
„Colectivizarea începea cu promisiunea prosperității împărțite, dar a dus rapid la confiscarea pământurilor private și la obligarea fermierilor în cooperative de stat, unde și-au pierdut controlul asupra muncii lor. Fermierii independenți erau considerați dușmani și li se lua proprietatea pentru a-i face dependenți de stat. (...) Colectivismul românesc a fost forțat, violent, economic dezastruos, moral corupt și conceput pentru a controla, nu pentru a ajuta”, a continuat el.
Bogdan Laurențiu a subliniat, de asemenea, că regimul comunist nu a afectat doar economia, ci întreaga societate, în structura sa de bază
„Nu a fost doar economic. În România, au atacat biserica și credincioșii. Autoritatea familiei a fost înlocuită cu autoritatea partidului, totul pentru a înlocui credința și familia cu statul”, spune românul în videoclpul devenit viral.
Critici la adresa ideilor lui Mamdani
Mesajul lui Bogdan Laurenţiu vine în contextul în care, în discursul din noaptea de Revelion, primarul New Yorkului, Zohran Mamdani, a susţinut că individualismul stimulează lăcomia, crește discrepanțele între bogați și săraci și ridică costul vieții pentru cetățenii obișnuiți.
Bogdan Laurenţiu îi avertizează pe newyorkezi că ideile promovate de noul primar seamănă izbitor de mult cu începuturile colectivizării din România, când statul a preluat controlul asupra muncii și proprietăților cetățenilor, iar independența individului era văzută ca o amenințare.
Deși Mamdani afirmă că nu este comunist, ci socialist democratic, nu este pentru prima dată când a făcut comentarii despre „preluarea mijloacelor de producție” și „abolirea proprietății private”, ceea ce a stârnit îngrijorare în rândul conservatorilor și al publicului american.
„Dacă nu înveți din istorie, nimic nu te va salva”, a spus Laurențiu în videoclipul său, evidențiind lecțiile pe care România le oferă despre pericolele colectivismului forțat.
Reacții în SUA
Comentariile lui Mamdani au fost criticate de conservatori, dar și de unii utilizatori ai rețelelor sociale, care au avertizat că filosofia colectivistă este incompatibilă cu valorile fundamentale ale Americii.
Jurnalista Megyn Kelly a scris pe X: „Nu, noi suntem americani și nu credem în asemenea prostii”, în timp ce un alt utilizator a completat: „Comentariile lui Mamdani sunt antitetice valorilor Americii. Suntem o țară construită pe individualism robust”.
Sursa: adevarul.ro
