Un scandal sexual care ia amploare/După jurnalistă, alte două femei îl acuză pe Răzvan Băltăreţu că nu le-a respectat consimțământul

Un scandal sexual care ia amploare/După jurnalistă, alte două femei îl acuză pe Răzvan Băltăreţu că nu le-a respectat consimțământul

„Azi sunt bine, nu vreau să mă mai întorc în mizeria aia”, spune una dintre cele două femei care, după mărturia jurnalistei Adina Florea, îl acuză și ele pe Răzvan Băltărețu, fost redactor-şef al publicaţiei Vice, că a ignorat lipsa consimțământului într-un act sexual. Unele dintre femei spun că inițial acceptaseră raportul intim, apoi pe parcursul actului au spus „Nu”, iar bărbatul nu s-a oprit, dezvăluie hotnews.ro .

  • hotnews.ro l-a contactat pe Răzvan Băltărețu și l-a rugat să răspundă acestui tipar comportamental descris de trei femei, care susțin că pe parcursul unor relații au avut loc acte sexuale, unele inițial consimțite, în care bărbatul nu s-a oprit la „Nu”. Răzvan Băltărețu a răspuns: „Nu a fost cazul. Am ţinut cont mereu de refuz. Nu mi-am permis niciodată să procedez altfel. Nu am altceva de zis”.
  • HotNews a discutat despre consimțământ în viața intimă cu Iulia Barca, psihoterapeut. Ea a spus că „«NU» are aceeași valoare indiferent când este verbalizat” și că a începe un act intim nu înseamnă obligația de a-l continua.
  • Societatea românească a trăit decenii în tradiția „dacă fata te cheamă acasă” asta înseamnă consens. Discutând despre fenomen, nu despre un caz, cum putem scăpa, practic, de această mentalitate? Și care ar trebui să fie momentul în care unul dintre parteneri să nu mai insiste?
  • Iulia Barca susține că și într-un cuplu „Nu suntem «îndreptățiți» să primim sex indiferent de context”.
  • „Într-o relație sănătoasă, nu tratăm persoana iubită ca fiind menită să ofere sex la cerere”.
  • „Victima trăiește întotdeauna sentimente de vinovăție”, spune psihoterapeuta, explicând de ce victimele vorbesc dificil și, în multe cazuri, la distanță față de momentul traumei inițiale.
  • Și, în general, de ce victimele rămân sau chiar se întorc la cel care le-a abuzat, aceasta este o întrebare pe care mulți oameni și-o pun. Într-o relație de abuz, când ne întrebăm de ce „nu iese din relație dacă este toxică” neglijăm complexitatea unei relații, spune Iulia Barca.

Mărturia jurnalistei Adina Florea, care îl acuză pe fostul coleg Răzvan Băltăreţu că a violat-o în urmă cu aproape 9 ani, le-a determinat pe încă două femei să vorbească.

Jurnalista a relatat că a fost violată de Răzvan Băltărețu în iulie 2015. „Atunci când aveam abia 20 de ani împliniți, s-a urcat peste mine și m-a violat în timp ce-i urlam nu”, a scris, marţi dimineaţă, Adina Florea pe Facebook.

Mărturia jurnalistei vine în contextul în care jurnalistul Răzvan Băltăreţu a ridicat, luni seara, la concursul Superscrieri, premiul onorific pentru întreaga activitate acordat redacţiei Vice. „Am o problemă să-mi văd violatorul premiat pe scenă”, a scris Adina Florea.

Contactat de HotNews.ro inițial pentru a răspunde acuzaţiilor Adinei Florea, Răzvan Băltăreţu a spus: „Nu am discreditat niciodată ideea de consimţământ şi necesitatea consimţământului. Nu m-am dus niciodată în zona asta de care sunt acuzat.”

„Muncesc de prea mult timp să fiu bine”

Postarea Adinei Florea le-a dat impulsul altor două femei să vorbească despre interacţiunile lor cu fostul jurnalist Vice. HotNews.ro a discutat cu cele două femei, care au cerut ca identitatea lor să fie protejată și să le fie consemnate mărturiile fără identificare personală.

„Nu vreau să mă expun. Ştiu că nu este o poziţie corectă din punct de vedere moral să vorbesc fără nume, dar nu pot mai mult. Nu sunt pregătită să defilez cu asta în comunitatea profesională din care fac parte. Muncesc de prea mult timp să fiu bine şi nu vreau să se ducă totul pe apa sâmbetei. Şi în niciun caz nu vreau să mă trezesc că devin celebră cu lucrul ăsta şi că eventual abuzatorul devine victimă”, şi-a argumentat una dintre femei decizia de a rămâne anonimă.

În dialogul cu reporterul HotNews.ro, această femeie l-a acuzat pe Răzvan Băltăreţu că a trecut peste refuzul său şi că a existat o interacţiune sexuală fără consimţământ, însă nu a vrut să ofere detalii. „Azi sunt bine şi vie, nu vreau să mă mai întorc în mizeria aia”, a spus aceasta.

„Fără să mă întrebe, fără să fiu pregătită”

O altă femeie, a treia, a vorbit despre faptul că jurnalistul nu i-a cerut permisiunea atunci când, pe parcursul unui act sexual, el a iniţiat o variantă cu care ea nu era de acord.

„Mai vorbeam din când în când şi, la un moment dat, ne întâlnisem ca să-mi facă nişte fotografii profesioniste. În cele din urmă am început să facem sex. La un moment dat, a băgat-o «în cealaltă parte», fără să mă întrebe, fără să fiu pregătită pentru asta. A fost cea mai mare durere pe care am simţit-o vreodată. Am căzut în genunchi şi am urlat de durere. A fost groaznic”, a povestit femeia.

Ea spune că incidentul cu sexul anal neconsimțit s-a petrecut tot în anul 2015, când ea avea 21 de ani. Anul 2015 este cel în care și jurnalista Adina Florea a spus că a suferit din cauza violului.

Femeia a spus că l-a mai întâlnit pe jurnalist în oraş. „La un moment dat, am ajuns la el acasă şi mi-a propus din nou să facem sex. L-am refuzat şi a acceptat refuzul. Altă dată, am fost din nou la el şi am făcut sex. Când am realizat că interacţiunea noastră nu e OK, l-am blocat pe toate canalele”.

A treia femeie explică de ce nu a vorbit până acum: „Pentru că nu voiam să accept că s-a întâmplat şi pentru că m-am simţit vinovată că m-am pus în situaţia aceea. Nu aş fi adus vreodată vorba despre asta dacă nu aş fi văzut ce-a scris Adina. Când am citit, am simţit un gol în stomac şi mi-am amintit totul”.

Iulia Barca, psihoterapeut: ”«Nu» are aceeași valoare indiferent când este verbalizat”

- Doamna Iulia Barca, societatea românească a trăit decenii în tradiția „Dacă fata te cheamă acasă”, asta înseamnă consens. Trecând dincolo de un caz, cum putem scăpa, practic, de această mentalitate?

- Mentalitățile se schimbă prin educație, prin prevenție, dar și prin existența unor consecințe în urma agresiunilor. Consecințe nu doar pentru victimă, care adesea duce o luptă ce va dura întreaga viață să diminueze impactul psiho-emoțional al unei agresiuni sexuale. Consecințe pentru agresor.

Din astfel de tipare de gândire putem înțelege câtă nevoie avem de educație sexuală încă din școli. Educația sexuală nu înseamnă îndemnarea și îndrumarea tinerilor să-și înceapă viața sexuală timpuriu, ci de a-și cunoaște nevoile, drepturile și de a ști cum să se apere de situații cu potențial periculos.

Avem mare nevoie să învățăm nu doar să spunem „Nu”, dar și să acceptăm „Nu”-ul altcuiva, să trasăm granițe clare între consens și flirt, între dorință și dreptul oricărei persoane inclusiv de a se răzgândi. „NU” are aceeași valoare indiferent când este verbalizat.

„Victima trăiește întotdeauna sentimente de vinovăție”

- Dacă partenerii au ajuns într-un spațiu intim, de pildă la unul dintre ei acasă, actul sexual, dacă este forțat, este considerat viol. Atât legal, cât și din perspectiva relației. Putem explica oamenilor de ce?

- Răspunsul este legat de dreptul de a ne răzgândi. Da, poate fi frustrant pentru cel respins, dar acest lucru nu îl îndreptățește să desconsidere drepturile celuilalt asupra propriului corp. Problema nu este refuzul primit după o invitație, ci propria capacitate de a ne controla impulsurile și a ne regla emoțiile neplăcute. Nu există justificare sau explicație plauzibilă odată ce un act de agresiune sexuală a avut loc.

Din păcate, prea des se pune accent pe „Dar cealaltă persoană ce a făcut/cum a contribuit la agresiune?”. Răspunsul este unul singur: nimic nu a făcut. Victima trăiește întotdeauna sentimente de vinovăție și încearcă să își explice ce a făcut de a ajuns în acea situație. Trauma în astfel de situații este una cu T mare. Are nevoie de ajutor și va avea nevoie de ajutor pe o perioadă greu de definit.

Nu avem dreptul să judecăm o victimă. Am fi cu adevărat revoltați dacă am cere un fel de mâncare la restaurant, ne-am răzgândi, am comunica ospătarului, iar el ar decide să ne servească felul cerut anterior și să ne oblige și să îl plătim. Cum ne-am simți? Până la urmă, noi am cerut felul acela de mâncare…

Există o mulțime de contexte care nu au un impact traumatic la fel de mare precum un viol, pe care le înțelegem și respectăm social și interuman.

- Care ar trebui să fie momentul în care unul dintre parteneri să nu mai insiste?

- Momentul în care unul dintre parteneri spune „Nu” este destul de clar, dar sunt persoane care au reacția de îngheț în fața unui potențial pericol și poate nu au puterea să verbalizeze refuzul. Vor trăi panică, vor încerca să se apere fizic, vor plânge sau vor fi imobile întrucât reacțiile noastre în fața pericolului nu sunt decizii conștientizate și analizate, ci reacții menite să ne apere viața.

Ținând cont de acest aspect, este posibil ca în timpul unei agresiuni sexuale, persoana agresată să nu aibă reacție, deoarece acela este cel mai potrivit răspuns pentru a depăși pericolul în care se află. Răspunsul intern poate fi acela de „îndură” ca să fii lăsat/ă în pace apoi și să scapi (cu viață sau fără alte vătămări mai grave).

Și în cazul jocurilor sexuale din cuplu există posibilitatea refuzului pe parcursul derulării

- În ce constă violența sexuală în cuplu?

- Orice act sexual nedorit și neconsimțit de un partener, orice act impus, șantajat, forțat asupra unui partener, orice act care are loc când partenerul nu este în deplin control fizic sau psihic (sub influența unor substanțe), orice act menit să umilească sau precedat/urmat și de violență fizică reprezintă un abuz. Obligarea sub orice formă a unui partener să întrețină relații sexuale dacă nu își dorește explicit acest lucru, reprezintă violență sexuală.

Chiar și în cazul jocurilor sexuale din cuplu, care sunt stabilite cu acordul părților și au limite agreate de ambii parteneri, poate exista un „Nu” sau o solicitare de încetare care este la fel de validă și importantă ca Nu-urile menționate anterior. Când o persoană intră în disconfort, are dreptul să spună Nu și dreptul de a-i fi respectat acel Nu.

Într-un cuplu e consimțământ liber, nu subjugare

- Care este granița dintre consimțământ și viol în relațiile intime ale unui cuplu?

- A face parte dintr-un cuplu, căsătoriți sau nu, înseamnă o uniune consimțită de ambii parteneri, nicidecum o subjugare a unuia în raport cu celălalt. Nu avem drepturi depline asupra unei alte persoane și în niciun context nu suntem îndreptățiți să privăm de drepturi o altă persoană.

În fiecare moment al vieții noastre și fiecare context avem dreptul de a ne fi respectată intimitatea, integritatea psihică, emoțională și fizică, iar un act de violență este și hărțuirea unei alte persoane (chiar și de către partenerul de cuplu). În cuplu, chiar și căsătoriți, nu suntem obligați să întreținem relații sexuale, nu reprezintă o datorie față de partener, indiferent de nevoile, dispoziția și disponibilitatea noastră.

„Nu suntem «îndreptățiți» să primim sex indiferent de context”

- Putem explica și mai clar de ce este nevoie de consimțământ în relațiile intime, dacă cei doi formează un cuplu, vă rugăm?

- Dacă cei doi parteneri au o relație armonioasă, bazată pe încredere și respect reciproc, să ne imaginăm scenariul în care unul dintre parteneri este dornic de relații sexuale, iar celălalt, nu. Sănătos din punct de vedere emoțional este să respectăm limitele celui care nu are dispoziția necesară.

Dacă ne simțim respinși și ne retragem din relație (nu vorbim sau ne certăm, acuzăm partenerul care nu are dispoziția necesară, amenințăm partenerul fie cu infidelitatea fie cu retragerea anumitor comportamente sau a afecțiunii) nu mai vorbim despre „a dori persoana iubită” ci despre pretenția de a-i fi satisfăcute nevoile și îndreptățirea de a primi ceea ce cere, indiferent de nevoile celuilalt.

Consimțământul este contractul în cadrul căruia contează ambii parteneri și fiecare este liber să își exprime drepturile și să îi fie respectate. Nu suntem „îndreptățiți” să primim sex indiferent de context. Adesea femeile într-un cuplu sunt cele care se tem să spună Nu, care se forțează să satisfacă nevoile partenerului, din teama de infidelitate sau chiar cea de abandon. În astfel de cazuri recomand psihoterapia și educația psiho-emoțională pentru a corecta anumite comportamente toxice.

„Insistențele trebuie să țină cont de cealaltă persoană”

- Punem întrebări uneori delicate, însă e nevoie de conștientizarea problemei. Dar dacă amândoi sunt dezbrăcați, în pat, însă unul dintre ei nu își mai dorește și celălalt insistă?

- În funcție de relația dintre cei doi, pot discuta despre dispoziție și dorință, pot negocia dacă preludiul ar fi un mod de a crește disponibilitatea pentru actul sexual sau dacă există un motiv care provoacă stres și poate fi discutat. Rezolvarea anumitor situații poate duce la reapariția dorinței sexuale și a dispoziției necesare actului sexual.

Uneori motivele distanțării sau ale lipsei de dorință țin de factori care privesc cuplul, alteori sunt factori externi care provoacă stres, anxietate, oboseală etc. Indiferent de motive, insistențele trebuie să țină cont de cealaltă persoană, nu să devină motiv de stres suplimentar. Într-o relație sănătoasă, nu tratăm persoana iubită ca fiind menită să ofere sex la cerere.

De ce nu e simplu de ieșit „dintr-o relație toxică”

- Cum percep victimele violul în cuplu?

- Din păcate violul în cuplu poate fi un abuz constant, cu consecințe severe asupra victimei, cu traume al căror impact este dificil de gestionat de către persoana abuzată, efectele lui fiind vizibile și în alte arii ale vieții. Vor exista persoane care se vor retrage social, care vor avea depresie, care pot dezvolta anumite tulburări de ordin psihologic.

Victima se poate simți lipsită de apărare, vinovată, poate considera abuzatorul ca îndreptățit să o trateze astfel și rareori va vorbi despre abuzurile pe care le trăiește tocmai din motivele enumerate.

Să spunem „să iasă din relație dacă este toxică” înseamnă să reducem complexitatea psiho-emoțională și factorii asociați precum experiența de viață anterioară, alte posibile traume, factorii sociali și educația, contextul economic în care trăiește o persoană.

„Sprijinul social este una dintre cele mai importante resurse”

- Din experiența dvs., de ce credeți că victimele reclamă abuzatorul după mai mult timp de la eveniment?

- Persoanele care trec printr-un astfel de abuz trăiesc cu rușine și vinovăție, se blamează pe sine și expunerea poate fi, uneori, retraumatizantă.

Să ținem cont și de numeroasele situații în care, în loc să fie protejate victimele, se acționează în detrimentul acestora, tratamentul de care au parte accentuând învinuirea și responsabilizarea lor. Lipsa de încredere că pot primi ajutorul de care au nevoie, stigmatul pe care l-ar îndura, dezvăluirea unei traume atât de marcante, sunt toate motive pentru care adesea, victimele aleg să nu se expună, să nu ceară sprijin, să nu caute să li se facă dreptate.

Să nu uităm de fenomenul #metoo, în care au fost dezvăluite abuzuri ce au avut loc și cu mulți ani în urmă. Uneori este necesar să treacă timp, să existe un proces psihoterapeutic, să existe distanță luată față de abuz pentru ca o persoană să aibă resursele necesare să vorbească despre o astfel de traumă. Sprijinul social este una dintre cele mai importante resurse.


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Uite o chestie care chiar merită citită...

3 A început Coldea să vorbească? / „Sebastian Ghiță este folosit, în prezent, de unii decizionali de la Belgrad și are legături cu o serie de interfețe ec…

4 1.000.000 lei într-un singur an

5 Încă un șef de Poliție „decapitat” de DNA!