Un suspect arestat pe aeroportul din Bagdad după "furtul" a 2,5 miliarde de dolari

Un suspect arestat pe aeroportul din Bagdad după "furtul" a 2,5 miliarde de dolari

Forţele de securitate au reţinut luni, pe aeroportul din Bagdad, un om de afaceri acuzat de implicare în "furtul" a 2,5 miliarde de dolari de la autorităţile fiscale, în timp ce încerca să părăsească Irakul, potrivit Ministerului de Interne, citat de AFP.

Forțe de securitate în Bagdad. Foto: EPA-EFE

Forțe de securitate în Bagdad. Foto: EPA-EFE

Cazul, mediatizat la mijlocul lui octombrie, a provocat o vie indignare în Irak, ţară bogată în petrol, dar afectată de o corupţie endemică.

Un document al Administraţiei generale a impozitelor a explicat că aceste 2,5 miliarde de dolari au fost adunate în perioada septembrie 2021 - august 2022, prin intermediul a 247 de cecuri încasate de cinci companii. Banii au fost apoi retraşi în numerar din conturile acestor companii.

Un detaşament al Ministerului de Interne "l-a arestat pe Nour Zuhair Jassem pe aeroportul internaţional din Bagdad în timp ce încerca să părăsească ţara la bordul unui avion privat", a anunţat ministrul de interne, Othman al-Ghanemi, într-un comunicat. Organismul guvernamental anticorupţie l-a descris pe suspect drept "directorul general (...) al unei companii de servicii petroliere, unul dintre acuzaţi în cazul depozitelor aparţinând Administraţiei fiscale", potrivit unui alt comunicat dat publicităţii luni.

Justiţia a audiat deja mai mulţi funcţionari ai Administraţiei fiscale legat de acest caz şi a emis mandate de arestare împotriva proprietarilor companiilor acuzate că ar fi retras banii. În pofida unei corupţii care s-a infiltrat în toate instituţiile statului şi administraţiile publice, dacă există condamnări în Irak, acestea vizează adesea eşaloanele intermediare ale statului sau simpli executanţi, rareori vârful piramidei.

"Corupţia generalizată este o cauză principală a Irakului disfuncţional. Şi, cu toată sinceritatea, niciun lider nu poate fi absolvit de asta", critica la începutul lui octombrie emisarul ONU în Irak, Jeanine Hennis-Plasschaert, potrivit AFP.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Te ia cu fiori când citești așa ceva! Așa-zisul nostru stat este la mâna acestor „corbi”, în mai toate domeniile...

2 BREAKING Document / Putreziciunea iese la iveală! / Alți 18 suspecți în dosarul de corupție de la Spitalul Militar! / Oficiali de rang înalt și cadre medica…

3 Un bărbat ar fi fost aruncat de suflul exploziei din Rahova într-un bloc vecin. Imagini cu un puternic impact emoțional

4 VIDEO „Nu mai mușamalizați morții. Avem imagini cu mâini căzute” / Influencerul Makaveli și un grup de agitatori au încercat să ajungă cu forța la locul…

5 Liviu Avram / Jihadul Liei Savonea. Ce treabă are șefa Înaltei Curți cu pensiile private ale românilor