Un țepar care mânca în restaurante de lux și apoi fugea fără să plătească, reținut

Un țepar care mânca în restaurante de lux și apoi fugea fără să plătească, reținut

Un bărbat care a dat mai multe țepe unor restaurante de lux din Capitală a fost reținut de polițiștii bucureșteni. În urma cercetărilor s-a stabilit că după ce comanda mancare de mii de lei, acesta pleca fără să achite nota.

Un bărbat din București a fot reținut pentru mai multe infracțiuni / Foto: Arhivă

„În fapt, la data de 10 octombrie a.c., Secția 1 Poliție a fost sesizată de către managerul unui restaurant, din Sectorul 1, cu privire la faptul că, în aceeași zi, două persoane au comandat și consumat mai multe băuturi alcoolice și au plecat fără să achite nota de plată, în valoare de 1.300 de lei.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta reclamată ar fi fost săvârşită de către o femeie și un bărbat, aflat la momentul comiterii faptei sub măsura controlului judiciar.”, precizează Poliția într-un comunicat de presă.

De asemenea, aceeași sursă menționează că în urma cercetărilor a reieșit că bărbatul a agresat fizic o persoană pe 20 septembrie, la intersecția unor străzi din Sectorul 1, în urma unor neînțelegeri în trafic. Agresorul avea asupra lui un obiect ascuțit.

Poliția precizează că bărbatul reținut a mai săvârșit și alte infracțiuni de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, în luna octombrie.

„La data de 8 octombrie, în jurul orei 22.30, bărbatul s-ar fi prezentat la punctul de lucru al unei societăți comerciale, din Sectorul 1, unde a comandat un buchet de flori, în valoare de 5.000 de lei, iar la plecare nu ar fi achitat contravaloarea acestuia.”.

Pe 12 octombrie în jurul orei 17.00, bărbatul și încă o femeie „s-ar fi prezentat la un alt restaurant, din Sectorul 1, iar după ce ar fi consumat mai multe produse alimentare și băuturi alcoolice, în valoare de 1.255 lei, ar fi plecat fără să achite nota de plată.”, mai arată poliția.

Astfel, în cursul zilei de ieri, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele bărbatului, acesta fiind depistat și condus la audieri.

Cel în cauză a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, față de acesta fiind dispusă, ulterior, măsura arestării preventive.

Cercetările sunt continuate de către Secția 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și abuz de încredere prin fraudarea creditorilor.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

4 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani