Un turist a fost ucis de elefant într-un parc naţional din Thailanda. Animalul a mai omorât doi oameni în trecut

Un elefant a ucis luni un turist thailandez în parcul naţional Khao Yai din Thailanda, cea de-a treia victimă omenească a aceluiaşi animal, au anunţat reprezentanţii parcului.

Un bărbat a murit ucis de elefanți FOTO: X

Un bărbat a murit ucis de elefanți FOTO: X

Turistul thailandez în vârstă de 65 de ani, originar din provincia Lopburi, se plimba în cursul dimineţii alături de soţia lui când a fost călcat în picioare de un elefant pe nume Oyewan, a precizat pentru AFP directorul parcului naţional, Chaiya Huayhongthong.

Soţia lui a reuşit să fugă, iar gardienii parcului naţional au alungat apoi pahidermul, potrivit aceleiaşi surse, scrie Agerpres.

”Este cea de-a treia persoană omorâtă de Oyewan”, a declarat directorul, adăugând că animalul ar putea fi vinovat de mult mai multe decese care rămân nerezolvate.

Chaiya Huayhongthong a explicat că autorităţile competente se vor întruni vineri pentru a decide soarta animalului. ”Vom decide probabil să-l mutăm sau să-i schimbăm atitudinea”, a mai spus el, fără să ofere alte detalii.

Un elefant a ucis o turistă spaniolă pe când aceasta spăla animalul într-un sanctuar din sudul Thailandei în ianuarie anul trecut.

Elefanţii sălbatici au ucis peste 220 de persoane, printre care şi turişti, începând cu 2012, potrivit departamentului pentru Faună şi Floră al Parcului naţional.

Numărul elefanţilor sălbatici din Thailanda a depăşit 334 de exemplare în 2015 ajungând până la aproape 800 anul trecut, ceea ce a determinat autorităţile să administreze vaccinuri contraceptive femelelor pentru a controla o populaţie în plină expansiune.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 INTERCEPTĂRI „1, 2, 3.. 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****! / Să-l iau, în **** mea … Hai aici!” / Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în t…

2 „Mă cutremur să mă gândesc ce se va întâmpla”

3 5 lucruri pe care orice om de bun-simţ trebuie să le ştie despre pesediști

4 De citit... / „Sunt român, în ciuda numelui, şi tot repet neobosit că m-am săturat să aud despre ce n-a funcţionat”

5 Amănunte picante despre Cristian Anton, fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu