Un vânător milionar a fost ucis de bivolul pe care voia să-l împuște, într-un safari în Africa

Un milionar din Texas, pasionat de vânătoare, a fost ucis de un bivol pe care îl urmărea ca să-l împuște, în timpul unui safari în Africa de Sud.

Asher Watkins a murit în timpul unui safari FOTO: X

Asher Watkins a murit în timpul unui safari FOTO: X

Asher Watkins, în vârstă de 52 de ani, director al unei companii imobiliare din Dallas, urmărea unul dintre bivolii cu coarne din provincia Limpopo, cea mai nordică provincie din Africa de Sud, când a avut loc incidentul, a anunțat compania Coenraad Vermaak, care a organizat safari-ul, relatează The New York Times.

Un bivol de Cape Cod poate cântări aproape 900 de kilograme, se arată pe site-ul companiei, care avertizează că bivolii pot să atace vânătorii fără să fie provocați și că „nicio specie de pe planetă nu are o reputație mai înfricoșătoare”.

Temperamentul agresiv al bivolului de Cape Cod i-a adus porecla „moartea neagră”.

„Asher a fost rănit mortal într-un atac brusc și neprovocat al unui bivol pe care îl urmărea împreună cu unul dintre vânătorii noștri profesioniști și unul dintre urmăritorii noștri”, a spus Hans Vermaak, a cărui familie conduce compania de safari, într-un comunicat.

Compania, care nu a oferit mai multe detalii despre întâlnirea fatală, a declarat că cooperează cu autoritățile pentru a se asigura că a respectat toate procedurile corespunzătoare. Watkins avea o fiică și era divorțat.

A fost partener manager al Watkins Ranch Group, o agenție imobiliară specializată în ferme și proprietăți recreative, unele fiind listate la peste 20 de milioane de dolari. Conturile sale de pe rețelele socale sunt pline de imagini cu trofee de vânătoare obținute în diverse colțuri ale lumii.

Coenraad Vermaak Safaris organizează safariuri în Botswana, Camerun, Mozambic și Tanzania, pe lângă Africa de Sud. Compania descrie Bambisana Limpopo, zona sălbatică din Africa de Sud unde Watkins a fost ucis, drept un „paradis al vânătorilor” .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă