Un vulcan în erupţie de pe o insulă japoneză ar putea provoca un tsunami care să lovească oricând alte zone ale ţării asiatice

Insula vulcanică este situată în Oceanul Pacific, la circa 1.000 km sud de Tokyo. Iniţial, avea o formă aproape ovală şi un diametru de aproape 200 de metri. Însă, ca urmare a lavei aruncate de vulcan, ea s-a extins şi s-a unit cu insula nelocuită Nishinoshima din micul arhipelag Ogasawara, suprafaţa insulei rezultate fiind în prezent de 1,26 kilometri pătraţi şi continuă să crească

Craterele de pe insulă aruncă zilnic în aer 200.000 metri cubi de lavă, care se acumulează pe flancul estic. Dacă lava continuă să se acumuleze, o parte s-ar putea scufunda, provocând un tsunami, avertizează Fukashi Maeno, profesor adjunct la Institutul de Seismologie al Universităţii din Tokyo. Potrivit părerii cercetătorului japonez, scufundarea dintr-o dată a 12 milioane de metri cubi de lavă ar provoca un val uriaş de un metru ce ar putea ajunge în 18 minute pe insula Chichijima, aflată la 130 km distanţă. Locuită de 2.000 de oameni, aceasta este cea mai mare insulă din arhipelagul Ogasawara.

„Modul ideal de a supraveghea şi evita o catastrofă naturală ar fi instalarea unui nou sistem de detectare a valurilor tsunami şi a cutremurelor din apropierea insulei, însă în prezent este imposibil pentru oricine să pătrundă în zona respectivă”, a precizat Maeno, citat de „Business Insider”.

„Am analizat o simulare în această dimineaţă şi dorim să consultăm experţi seismologi în privinţa probabilităţii producerii unui astfel de fenomen, pentru a vedea ce măsuri am putea lua', a spus un specialist din conducerea Agenţiei de Meteorologie din Japonia.

În ţara asiatică, situată la confluenţa a patru plăci tectonice, se înregistrează anual peste 20% din cele mai violente seisme de pe Pământ. Sunt activi mai mulţi vulcani, iar o mare parte a coastelor arhipelagului sunt supuse riscurilor de tsunami.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Remarcile unei tinere venite de la capătul lumii să studieze în București. „Partea cea mai dificilă e gândul la întoarcerea acasă”

2 Culisele epurării generalului pe care Xi Jinping îl numea „fratele meu mai mare”

3 Atacuri pe bandă rulantă la adresa Juliei Sauter: nu știe o boabă de română, deși a obținut cetățenia țării noastre

4 „Cel mai periculos moment din istoria modernă”

5 Ce șanse sunt ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere? Strategia liderului rus în fața presiunilor interne și eșecurilor din Ucraina