Una dintre cele mai mari greşeli ale lui Putin îi explodează în faţă

Una dintre cele mai mari greşeli ale lui Putin îi explodează în faţă

Vasta reţea criminală care reprezintă structura de putere a Rusiei începe să scape de sub controlul lui Vladimir Putin, scriu jurnaliştii de la The Daily Beast.

Preşedintele rus nu doar că a închis ochii la corupţie, ci a abuzat de putere în mod sistematic pentru a-şi sprijini aliaţii, a-şi instala prietenii în poziţii de putere, precum şi pentru a-i întemniţa pe adversarii săi. Mai mult, conform unor rapoarte, în timpul acestui proces ar fi deveni cel mai bogat om de pe Pământ.

Problema cu o reţea naţională de corupţie - care a funcţionat cu impunitate ani de zile la fiecare nivel al societăţii - este că e foarte greu de stăpânit de către un singur om.

O serie de raiduri ale Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) asupra secţiilor de poliţie în ultima săptămână a arătat clar că Putin a ordonat o reprimare a propriei sale poliţii. Serviciile de aplicare a legii şi de securitate ale naţiunii au fost întoarse unele împotriva celorlalte.

Motivul interesului brusc al lui Putin de a lua măsuri drastice împotriva corupţiei din Poliţie este o încercare zadarnică de a opri piaţa neagră a scurgerilor masive de informaţii şi de date furate. De ani de zile, jurnalişti, soţi geloşi, avocaţi şi infractori folosesc reţele de date private, inclusiv urmărirea telefoanelor mobile şi numerelor de paşapoarte pentru a spiona oamenii şi a le descoperi secretele. Acum, s-ar putea să existe un nou client care să profite de eşecul spectaculos al securităţii datelor din Rusia: Ucraina.

Colonelul Amir Kolov, în vârstă de 57 de ani, care a lucrat 25 de ani pentru poliţie luptând împotriva corupţiei şi a criminalităţii economice, a declarat că este o consecinţă firească a corupţiei endemice.

"Am putut vedea mită şi corupţie la tot pasul, nu este de mirare că poliţiştii vând ucrainenilor, ei vin la poliţie pentru a lua mită", a afirmat Kolov pentru The Daily Beast.

Kremlinul a decis că această problemă nu mai poate fi ignorată după ce au fost atacaţi, în Rusia, unii dintre cei mai proeminenţi susţinători ai războiului - Vladlen Tatarski şi Aleksandr Dughin. Tatarski a fost ucis cu o statuetă care conţinea explozibil. Un atac cu maşină capcană a ucis-o pe fiica lui Dughin.

Anton Gherascenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne, a declarat pentru The Daily Beast că Moscova a fost tulburată de aceste atacuri, pe care Ucraina neagă că le-ar fi comis.

"Kremlinul epurează poliţiştii care vând adrese ale unor anumiţi ofiţeri unor cetăţeni ucraineni după asasinarea lui Tatarski şi Dugin. Le este frică de asasinate", a menţionat Gherascenko.

Această piaţă neagră a datelor furate este cunoscută sub numele de probiv, care provine din cuvântul "a străpunge". Unele date pot fi cumpărate pentru câţiva dolari prin intermediul Telegram, în timp ce unele informaţii personale şi oficiale mai sensibile ar putea costa câteva sute de dolari prin intermediul Dark Web.

Kremlinul a ieşit public acuzând poliţiştii că lucrează pentru "grupuri criminale organizate", precum şi că scurg informaţii către Ucraina. Şi a dezlănţuit celebrul FSB.

The Daily Beast a vorbit cu veterani ai Poliţiei ruse, avocaţi şi jurnalişti de investigaţie despre corupţia care face ravagii în cadrul Ministerului de Interne şi despre eforturile zadarnice ale lui Putin "de a pune duhul înapoi în lampă".

"Toată lumea se foloseşte de probiv-ul de date personale, mai întâi era un tip din poliţie, pe care îl puteai plăti pentru a obţine orice informaţie despre adrese personale, mesaje text, locaţie, informaţii bancare - orice", a explicat Ghenadi Gudkov, fost ofiţer KGB şi fost deputat în Duma de Stat. "Acum, tehnologiile sunt mult mai avansate, ofiţerii de poliţie scurg bazele de date fără să ştie cine le poate folosi."

Gudkov a subliniat că acest fenomen, care s-a întins de-a lungul anilor, a erodat puterea statului. Orice guvern trebuie să fie capabil să păstreze informaţiile în siguranţă, mai ales unul cu astfel de tendinţe autocratice.

"Putin este paranoic în legătură cu pierderea puterii sale. Nu poţi ţine nicio informaţie secretă într-o ţară coruptă", a remarcat fostul ofiţer KGB.

FSB intră în acţiune

Săptămâna trecută, FSB a început să-i vizeze pe poliţiştii din Moscova.

Miercuri, FSB a făcut raiduri în birourile poliţiei din districtul central al Moscovei şi a interogat ofiţeri de poliţie ai Ministerului de Interne din districtele Taganka şi Arbat. Unii poliţişti de rang înalt au demisionat în urma raidurilor, conform canalului Telegram BAZA, care acoperă ştirile despre agenţiile de aplicare a legii din Rusia.

Potrivit agenţiilor de ştiri de stat din Rusia, FSB şi departamentul de securitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne efectuau raiduri la Direcţia de Afaceri Interne pentru Districtul Central din Moscova, precum şi la departamentele de poliţie din districte "din cauza scurgerii de date de la oficiali de securitate ruşi către cetăţeni din Ucraina", a relatat site-ul de ştiri Stolica.

Stolica afirmă că anchetatorii FSB au realizat o operaţiune inedită, plasând anunţuri online "pentru vânzarea de date, cerând informaţii sensibile despre procuratura din Moscova", iar acest lucru i-ar fi ajutat pe anchetatorii FSB să identifice că "datele au fost sustrase de la Poliţia din Moscova".

Agenţia rusă de ştiri TASS a relatat că "poliţiştii au transmis informaţii personale ale ofiţerilor de poliţie către clienţii lor, unii dintre ei fiind cetăţeni ucraineni". TASS a citat, de asemenea, BAZA, un canal Telegram cunoscut pentru acoperirea ştirilor şi scurgeri de informaţii despre Poliţia rusă şi FSB, spunând că "Ucrainenii au profitat de acest lucru şi au făcut comenzi pentru informaţii despre forţele de securitate, judecători şi alte servicii speciale".

Afirmaţia potrivit căreia ucrainenii au cumpărat datele furate, care a fost transmisă presei ruse, nu a putut fi verificată independent, deşi este logic că ucrainenii ar fi putut să se folosească de piaţa neagră înfloritoare din Rusia. Oficialii nu au explicat modul în care au fost folosite datele furate, dar ar putea fi posibilă compromiterea oficialilor militari ruşi sau chiar urmărirea comandanţilor de rang înalt care operează în Ucraina sau în altă parte.

Putin este conştient de daunele pe care probiv i le poate provoca lui personal - şi Kremlinului - cel puţin din 2018, când au fost demascaţi bărbaţii suspectaţi că au încercat să-l ucidă pe spionul rus dezertor Serghei Skripal în Salisbury, Anglia. Roman Dobrokhotov, care a înfiinţat celebrul site de investigaţii rusesc The Insider, a făcut echipă cu jurnaliştii de investigaţie britanici de la Bellingcat şi a folosit probiv pentru a-i urmări pe suspecţi, pentru a le afla numele reale şi pentru a dezvălui că erau membri ai unităţii de informaţii militare a Rusiei, GRU.

"Sursele noastre ne-au spus că Putin a fost furios, atunci când i-am identificat pe 'Ruslan Başirov' şi pe 'Alexander Petrov', deoarece el personal îi recompensase ca 'Eroi ai Rusiei'. Dar, trei ani mai târziu, am identificat mai multe crime: Christo Grozev şi The Insider i-au identificat pe cei care l-au otrăvit pe Alexei Navalnîi în cadrul unei investigaţii comune. Foloseam din nou acelaşi probiv; detaliile convorbirilor telefonice şi ale zborurilor. Filmul lui Grozev, Navalnîi, a fost realizat după investigaţia noastră şi a câştigat un Oscar", a declarat Dobrokhotov pentru The Daily Beast.

Corupţia a cangrenat Rusia

Corupţia din Rusia lui Putin i-a explodat în faţă preşedintelui pe scena mondială, iar acesta a început să ia măsuri. Totuşi, în loc să astupe găurile din sistem, Kremlinul nu a făcut decât să muncească mai mult pentru a persecuta jurnaliştii independenţi şi liderii opoziţiei.

"Ştim din sursele noastre că Putin era foarte supărat, ştia numele meu şi al lui Christo, aşa că, la câteva luni după ce investigaţia noastră a fost publicată la sfârşitul anului 2021, numele noastre au apărut pe lista neagră; a trebuit să părăsesc Rusia", a declarat Dobrokhotov.

Căpitanul de poliţie în retragere Magomed Shamilov, şeful Sindicatului Independent al Poliţiştilor din Daghestan, a declarat că el şi colegii săi au făcut presiuni pentru o reformă anticorupţie cu mult timp în urmă. "Am început să vorbim despre crimă organizată şi corupţie la cel mai înalt nivel al poliţiei cu mai bine de 10 ani în urmă, dar nimeni nu ne-a ascultat", a menţionat el.

Shamilov a spus că problema s-a agravat şi mai mult în ultimii ani. "Nimeni nu ar trebui să se simtă surprins de faptul că poliţiştii vând secrete, cei mai mulţi dintre ei au uitat că au rolul de a aplica legea, ei recunosc că obţin slujbe în poliţie 'pentru a se îmbogăţi' în toate modurile posibile. Acum îşi pot vinde sufletul, orice pentru bani".

Economia acestei pieţe negre se schimbă rapid. Economia rusă este în scădere, clasa de mijloc fuge din ţară într-un exod istoric - peste 500.000 de persoane au plecat în primul an de război. Colonelul Kolov susţine că numărul persoanelor capabile să plătească mită se reduce rapid, ceea ce face ca agenţiile de aplicare a legii să se lupte între ele pentru ceea ce a mai rămas.

Potrivit Transparency International, valoarea economiei subterane se prăbuşeşte.

"În mod tradiţional, agenţiile de aplicare a legii din Rusia au taxat afacerile de mijloc cu comisioane. Acum, economia se reorganizează, multe companii ruseşti au părăsit ţara. Câmpul de 'alimentare' pentru Ministerul rus al Apărării, procurori, poliţie, Gărzile Naţionale şi FSB se micşorează, ceea ce duce la schimbări majore în 'lanţurile de alimentare', la noi aliaţi. Războiul este un moment confortabil pentru a distruge status quo-ul existent pentru blocul de aplicare a legii şi pentru a apuca o bucată gustoasă de la fiecare dintre ei", a declarat Ilia Shumanov, director al Transparency International din Moscova.

Kolov crede că judecătorii din regiunea Rostov nu şi-au plătit la timp comisioanele pentru a rămâne în siguranţă: "Probiv este normal, arestează judecătorii din Rostov şi poliţiştii care nu au dat suficient. Iar la Moscova nu mai au bani, aşa că FSB-ul vine să facă raiduri la poliţie".

În ciuda eforturilor tardive ale FSB, adevărul despre crimele oamenilor lui Putin continuă să iasă la suprafaţă. Zeci de luptători împotriva corupţiei şi jurnalişti de investigaţie se străduiesc să scoată la iveală fărădelegile, fie că este vorba de numirea mai multor asasini sau de descoperirea unor politicieni care se presupune că s-au îmbogăţit. "Anul trecut am folosit probiv, când l-am investigat pe ministrul dezvoltării digitale, Maksut Shadayev, care îşi ascundea soţia - investigaţia noastră a folosit probiv pentru a afla unde locuieşte, la ce adresă îşi comandă mâncarea el şi soţia sa secretă, pentru a afla ce proprietăţi şi venituri a ascuns de autorităţile fiscale", a declarat Timur Olevsky, editorul The Insider, pentru The Daily Beast.

În unele cazuri, judecătorii corupţi intră în joc, ordonând operatorilor de telefonie mobilă din Rusia să dezvăluie detaliile apelurilor telefonice şi ale mesajelor text, inclusiv apelantul, locaţia acestuia şi conţinutul mesajelor text, atunci când sunt solicitate de ofiţerii de poliţie care intenţionează să vândă datele pe piaţa neagră. Fiecare informaţie are un preţ.

Un tânăr avocat al apărării - care a fost de acord să vorbească sub rezerva anonimatului - a declarat că avocaţi ca el folosesc, de asemenea, bazele de date divulgate. "Nu cred că este greu să găseşti ofiţeri de poliţie care fac scurgeri de informaţii din interiorul sistemului, dar este mult mai greu să găseşti cui au vândut bazele de date".

Nimeni dintre cei care au folosit sistemul probiv nu crede că bazele de date cu scurgeri de informaţii folosite în toată Rusia vor înceta să mai existe odată cu arestarea câtorva poliţişti din centrul Moscovei.

"Este prea târziu pentru a aresta poliţişti şi a opri corupţia, toate informaţiile personale ale oamenilor din Rusia sunt acolo pentru a fi oferite pe piaţa neagră. Poliţiştii şi agenţii de informaţii nu vor înceta să zdruncine sistemul, ci îl ajută să se deterioreze - până când se va prăbuşi complet", a afirmat Olevsky. SURSA: epochtimes-romania.com


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”