Unii îndulcitori artificiali, asociați cu creșterea riscului de îngrășare, boli cardiovasculare și alte probleme de sănătate (studiu)

Unii îndulcitori artificiali, asociați cu creșterea riscului de îngrășare, boli cardiovasculare și alte probleme de sănătate (studiu)

Îndulcitorii artificiali ar putea fi asociați cu o creștere în greutate și o accentuare a riscului de obezitate, diabet, hipertensiune și boli cardiovasculare, potrivit unui nou studiu publicat în Jurnalul Asociației Medicilor Canadieni (CMAJ), citat luni de MedicalXPress.

Consumul de îndulcitori artificiali precum aspartam, sucraloză și stevia, din ce în ce mai răspândit, ar putea avea, conform datelor recente, efecte negative asupra metabolismului, a microflorei intestinale și a apetitului, chiar dacă dovezile sunt încă clare.

Pentru o mai bună înțelegere a asocierii dintre consumul de îndulcitori artificiali și efectele negative pe termen lung asupra greutății corporale și a sănătății cardiovasculare, o echipă de oameni de știință de la Centrul pentru inovare în domeniul asistenței medicale George & Fay Yee, din cadrul Universității Manitoba, Canada, a realizat o analiză sistematică a 37 de studii la care au participat în total 400.000 de persoane pe o perioadă medie de 10 ani.

Doar 7 dintre aceste cercetări au fost studii randomizate controlate (standardul principal în cercetarea clinică), la acestea participând 1.003 persoane care au fost monitorizate, în medie, timp de 6 luni.

Studiile nu au demonstrat un efect consistent al îndulcitorilor artificiali asupra pierderii din greutate, iar cercetările efectuate pe o perioadă mai lungă au subliniat o asociere între consumul de astfel de produse și o creștere relativă a riscului de îngrășare și de obezitate, de hipertensiune, diabet, boli cardiovasculare și alte probleme de sănătate.

''În ciuda faptului că milioane de persoane consumă în mod obișnuit îndulcitori artificiali, destul de puțini pacienți au fost incluși în studiile clinice ale acestor produse'', a declarat doctor Ryan Zarychanski, profesor asistent la Facultatea de Științe Medicale Rady din cadrul universității amintite. "Am descoperit că informațiile din cercetările clinice nu susțin în mod clar beneficiile scontate ale îndulcitorilor artificiali pentru controlul greutății", a adăugat acesta.

''Precauția este necesară până când vor fi pe deplin caracterizate efectele pe termen lung asupra sănătății ale îndulcitorilor artificiali'', a subliniat și doctor Meghan Azad, profesor asistent la aceeași facultate, autoarea unui a nou studiu care își dorește evaluarea influenței acestor produse asupra femeilor gravide și ale copiilor lor, a greutății, metabolismului și bacteriilor intestinale ale acestora.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 O fetiţă de 9 ani a găsit un portofel și a sunat la 112 / Citiți ce dialog a avut cu operatorul STS

2 Proastă de bubuie / Nota 2,17 pentru fiica vitregă a lui Vela ca stagiar notar, dar numită de partid într-o func…

3 VIDEO Partenerii mei sunt pișați pe ei / Monica Bârlădeanu, dezvăluiri picante despre scenele de amor

4 Îl mazilesc și pe Drulă? Orban, amenințări de vătaf pesedist la adresa miniștrilor care atacă premierul! / Drulă…

5 El este turnătorul PSD din Ministerul Sănătății / A fost recrutat și de Securitate