Unul dintre oligarhii lui Putin avertizează asupra efectelor suportate de economia Rusiei după intervenției SUA în Venezuela

Oligarhul rus Oleg Deripaska, apropiat al președintelui Vladimir Putin, a atras atenția asupra consecințelor grave pe care intrarea Statelor Unite în Venezuela le-ar putea avea asupra economiei ruse, notează Dialog .

Oligarhul rus Oleg Deripaska, apropiat al președintelui Vladimir Putin. FOTO: EPA-EFE

Oligarhul rus Oleg Deripaska, apropiat al președintelui Vladimir Putin. FOTO: EPA-EFE

Potrivit lui Deripaska, controlul american asupra câmpurilor petroliere din Venezuela ar oferi SUA acces la cele mai mari rezerve de petrol din lume, permițând Washingtonului să exercite o presiune considerabilă asupra bugetului și economiei Rusiei.

„Dacă Statele Unite vor prelua controlul asupra zăcămintelor petroliere din Venezuela, vor controla mai mult de jumătate din rezervele mondiale de petrol”, a scris Deripaska pe rețelele sociale.

El a mai subliniat că companiile americane și-au consolidat deja poziția în Guyana, iar următorul pas logic ar fi Venezuela. În acest scenariu, SUA ar putea influența puternic prețurile la petrol și ar putea împiedica creșterea prețului petrolului rusesc peste 50 de dolari pe baril.

Oleg Deripaska a avertizat că un astfel de scenariu ar pune sub presiune serioasă modelul economic actual al Rusiei, provocând creșterea costurilor, eficiență redusă a proiectelor de stat și lipsa competitivității. Potrivit lui, fără reforme, menținerea mecanismelor care au susținut statul timp de decenii ar fi imposibilă.

Mai mult, oligarhul a atras atenția că presiunea asupra companiilor private va deveni o problemă pentru autorități și ar putea genera tensiuni sociale. Deripaska a amintit că aceste companii devin principalii contribuabili ai bugetului federal, iar în anul următor vor suporta cea mai mare parte a poverii financiare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 SURSE Guvernul Bolojan e ca și picat, moțiunea va fi votată de cel puțin 270 de parlamentari. Cătălin Predoiu, premierul agreat la Cotroceni

2 Palmă grea pentru președinte / „Refuz să particip, am primit invitație de la Administrația Prezidențială, nu mă duc, în semn de protest pentru tot ceea …

3 Prima lovitură grea pentru Bolojan în interiorul PNL...

4 VIDEO Rareș Bogdan, discurs dur în Parlamentul European

5 Voi vedeți ce pregătește Ucraina pentru Moscova?