UNWTO: Turismul mondial ar urma să piardă 2.000 de miliarde de dolari în 2021 din cauza pandemiei

UNWTO: Turismul mondial ar urma să piardă 2.000 de miliarde de dolari în 2021 din cauza pandemiei

Sectorul turismului global se aşteaptă la pierderi de 2.000 de miliarde de dolari în acest an sub efectul restricţiilor legate de pandemia de COVID-19, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO) cu sediul la Madrid, care apreciază că reluarea activităţilor în acest sector este lentă şi fragilă, informează AFP.

Această estimare, similară cu pierderile din 2020, vine pe fondul unor noi restricţii impuse în special în Europa pentru a face faţă unui nou val al epidemiei şi variantei Omicron, detectată pentru prima dată în Africa de Sud şi care se răspândeşte în prezent în întreaga lume.

Ultimele evoluţii arată că "situaţia este complet imprevizibilă" şi că sectorul turismului nu este imun la pericolele care ar putea provoca "daune economice enorme", a declarat pentru AFP secretarul general al UNTWO, Zurab Pololikaşvili.

Potrivit agenţiei ONU, care îşi va organiza Adunarea Generală la Madrid în perioada 30 noiembrie- 3 decembrie, fluxurile de turişti internaţionali ar urma să rămână anul acesta "cu 70 până la 75% mai mici" decât înaintea pandemiei.

"Criza din sectorul turismului este istorică, dar turismul are capacitatea de a se redresa rapid", nuanţează situaţia Zurab Pololikaşvili, care afirmă că are "speranţe că 2022 va fi un an mult mai bun decât 2021".

Potrivit UNWTO, 46 de ţări sunt în această etapă închise complet pentru turişti, adică o destinaţie din cinci, iar 55 de state sunt parţial deschise. În schimb, patru ţări au ridicat toate restricţiile: Columbia, Costa Rica, Mexic şi Republica Dominicană.

Din cauza incertitudinilor care planează asupra evoluţiei epidemiei, UNWTO nu oferă în acest stadiu o estimare a numărului turiştilor care ar putea călători în străinătate în 2022. Avertizează însă că redresarea va fi lentă şi fragilă.

Ratele inegale de vaccinare şi noile tulpini de COVID-19, inclusiv varianta Omicron, ar putea încetini redresarea, subliniază organizaţia onusiană, care se teme şi de efectele recentei creşteri a preţului petrolului asupra călătoriilor.

În faţa acestor obstacole, doar un "răspuns coordonat" din partea ţărilor va permite "restabilirea încrederii consumatorilor", conchide UNWTO, care intenţionează să dezbată aceste probleme în cadrul Adunării Generale la care vor participa reprezentanţi ai celor 159 de state membre.

Reuniunea care va fi organizată în capitala Spaniei era programată iniţial să aibă loc la Marrakech. Marocul a renunţat însă să găzduiască evenimentul din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19 în multe ţări. AGERPRES


populare
astăzi

1 Uite o știre care spune multe despre țara în care am ajuns să trăim și despre „năpârcile gen plaha” care au condus-o...

2 Cine este familia de sibieni care deține peste 100 de proprietăți în SUA

3 BREAKING Val de concedieri la început de an! / Mai multe fabrici din România își închid porțile și lasă mii de angajați fără locuri de muncă

4 Criză fără precedent în NATO: aliații restricționează accesul SUA la informații sensibile pe fondul amenințărilor lui Trump privind Groenlanda

5 Mișcări militare şi tensiuni în Groenlanda: SUA desfăşoară aeronave NORAD la baza Pituffik şi Danemarca trimite trupe suplimentare