UPDATE Accident feroviar în Germania: Un tren de pasageri s-a ciocnit cu un tren de marfă, aproape 50 de răniți

Circa 50 de persoane au fost rănite marți seara în coliziunea dintre două trenuri în apropiere de Dusseldorf, în vestul Germaniei, conform pompierilor locali, transmite AFP.

Bilanțurile furnizate de poliție, compania națională de căi ferate și pompieri, referitoare la această ciocnire între un tren de pasageri, aflat în mers, al unei companii private britanice și un tren de marfă, oprit, al companiei naționale de transport, au variat mult în cursul serii.

Dar în final, pompierii, care au intervenit pe teren și au preluat pasagerii, au raportat într-un tweet un număr de 47 de răniți, dintre care trei grav.

"În tren se aflau 155 de persoane", iar "41 sunt ușor răniți", au spus pompierii din Meerbusch, localitatea unde s-a produs accidentul. Trei au suferit răni de gravitate "medie" iar alți trei sunt grav răniți și sunt sub îngrijire.

Compania publică națională de căi ferate, Deutsche Bahn, a vorbit un timp despre 20 de răniți, în timp ce poliția a dat cifre ce au variat între 5 și 50 de răniți, notează AFP.

Mecanicul trenului de pasageri a evitat fără îndoială o catastrofă mai gravă reușind să oprească trenul înainte să se înfigă complet în vagoanele de marfă. El "a remarcat un obstacol pe calea ferată și a activat imediat frâna de urgență", fără a putea evita complet ciocnirea, a spus purtătorul de cuvânt al companiei în cauză, National Express, Marcel Winter.

Mecanicul este "sub șoc", dar nu este rănit, potrivit poliției.

"Nu a existat panică", a declarat Lukas Kehler, un pasager de 19 ani, canalului regional de televiziune WDR.

Accidentul a avut loc în jurul orei locale 19,30. Ciocnirea s-a produs aproape de gara Meerbusch-Osterath, în landul Renania de Nord-Westphalia, conform unui comunicat al Deutsche Bahn.

Cauzele accidentului nu au fost precizate pentru moment.

Cancelarul german, Angela Merkel, "urmărește evoluția situației", a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Seibert, "Sperăm ca toți răniții să poată primi ajutor foarte rapid", a adăugat el.

Accesul la tren a fost deosebit de dificil din cauza riscului de electrocutare generat de cablurile de curent secționate în urma accidentului, arată pompierii.

Sursa foto: Feuerwehr Meerbusch / Twitter

Trenul de pasageri aparține companiei britanice National Express, care exploatează, de la sfârșitul lui 2015, două linii regionale în Renania de Nord-Westphalia.

Deutsche Bahn a privatizat, în ultimii ani, unele dintre liniile sale regionale.

Cel mai grav accident de tren din istoria recentă a Germaniei s-a produs în 1998, la Eschede, în nordul țării. În urma deraierii unui tren de mare viteză, 101 persoane au murit.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ / Expert biolog de la Rutgers University subliniază că virusul ar putea să se fi scurs de la Institut…

2 VIDEO Priviți! Aceste specimene tocmai au intrat în țară! Ascultați ce spun!

3 VIDEO Primarul PSD al comunei tulcene Crişan a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant luând m…

4 Profesorul Sarafoleanu / Marii noștri epidemiologi nu sunt puși unde trebuie. Aș vrea să-i văd în jurul președi…

5 Analiză Bloomberg / Când şi cum se va termina pandemia?

recomandări

Te ia DNA: MIZDRAN MIHAITA MARIAN

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Mic dejun englezesc