UPDATE Accident pe A2: Bilanțul persoanelor decedate a ajuns la 4 (oficial)

UPDATE Accident pe A2: Bilanțul persoanelor decedate a ajuns la 4 (oficial)

Bilanțul persoanelor decedate în accidentul rutier produs pe autostrada A2 a ajuns la 4, a anunțat sâmbătă seară comisar-șef de poliție George Grigore, director adjunct la Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române.

"Ca urmare a acestui accident (...), patru persoane (...) au decedat, cea de-a patra (...), acum câteva momente, la spital", a precizat comisar-șef George Grigore.

El a reamintit că în accidentul de pe A2 au fost aproximativ 60 de victime, dintre care doar circa 40 au fost duse la unitățile spitalicești pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Potrivit acestuia, din cercetările efectuate la fața locului a rezultat faptul că principalele cauze de producere a acestui eveniment rutier sunt viteza neadaptată condițiilor meteo rutiere, respectiv ceață, cu vizibilitate pe alocuri sub 20 de metri, și nepăstrarea distanței în mers față de autovehiculul din față.

Totodată, George Grigore a spus că, în România, nu a mai avut loc până acum un astfel de accident rutier.

"Nu s-a produs niciun astfel de eveniment la nivelul țării", a mai precizat George Grigore.

Sâmbătă, un accident rutier în care au fost implicate mai multe autovehicule s-a produs pe A2 , circulația fiind întreruptă la km 67 al autostrăzii, pe sensul de mers București — Constanța, în zona Lehliu-Gară, și deviată de la km 64 al autostrăzii pe DN 3A Lehliu-Gară — Drajna.

Peste 100 de salvatori au intervenit la locul accidentului în care au murit patru persoane, iar 41 de răniți au fost transportați la spitale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce se întâmplă în Germania?

2 Surprinzătoarele declarații ale generalului american Philip Breedlove despre baza Mihail Kogălniceanu!

3 BREAKING Război între doi membri la vârful USR

4 SURSE Ce le-a spus președintele Nicușor Dan apropiaților despre viitorul șef al SIE

5 Ce a descoperit RISE Project despre unul dintre procurorii DIICOT implicați inițial în anchetarea Holzindustrie Schweighofer