UPDATE Atentat la Londra: Poliția a anunțat că a efectuat o arestare ''importantă''

Poliția britanică a anunțat sâmbătă că a efectuat ''o arestare importantă'' în legătură cu atentatul cu bombă artizanală comis vineri dimineața într-o stație de metrou din Londra și care s-a soldat cu 30 de răniți, relatează AFP.

''Am făcut o arestare importantă în ancheta noastră în această dimineață'', a anunțat Neil Basu, un responsabil în combaterea terorismului din cadrul poliției britanice, potrivit unui comunicat. Suspectul, un bărbat de 18 ani, a fost arestat sâmbătă dimineață, de poliția din Kent (sud-estul Angliei) ''în zona portuară Dover'' în legătură cu ''fapte teroriste'', a precizat poliția.

''Deși suntem mulțumiți de progresele înregistrate, ancheta continuă și nivelul de amenințare rămâne critic'', a adăugat Neil Basu.

Potrivit surselor citate, suspectul a fost plasat în custodie la o secție de poliție locală înainte de a fi transferat ''spre un post de poliție din sudul Londrei în timp util''.

Atentatul — al cincilea în șase luni în Regatul Unit — a avut loc vineri într-o garnitură de metrou, la o oră de vârf, 08.20 (07.20 GMT), în stația Parsons Green, sud-vestul Londrei.

Atacul a fost calificat terorist de către poliție și a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.

Potrivit unui nou bilanț anunțat sâmbătă dimineața de serviciile medicale, 30 de răniți, dintre care unul se află în stare gravă, au primit îngrijiri medicale la spital și numai trei dintre aceștia mai sunt încă spitalizați.

AGERPRES/( AS — editor: Violeta Gheorghe, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă