UPDATE Congresul american a pus capăt paraliziei parţiale a administraţiei; Trump, aşteptat să promulge măsura

UPDATE Congresul american a pus capăt paraliziei parţiale a administraţiei; Trump, aşteptat să promulge măsura

Cele două camere ale Congresului SUA au aprobat luni proiectul de finanţare temporară a bugetului federal, menit să pună capăt, după trei zile, paraliziei parţiale a administraţiei, transmite AFP.

Camera Reprezentanţilor a adoptat luni după-amiaza (ora locală), cu 266 voturi pentru şi 150 împotrivă, măsura care asigură finanţarea operaţiunilor statului până pe 8 februarie.

Proiectul de lege, aprobat mai devreme de Senat cu 80 de voturi pentru şi 18 împotrivă, a fost posibil după ajungerea în cursul zilei de luni la un compromis între republicani şi democraţi.

Textul legislativ va intra în vigoare după promulgarea de către preşedintele Donald Trump, acţiune aşteptată pentru finalul zilei, în Statele Unite.

SUA: Undă verde, la Senat, pentru deblocarea administraţiei federale; proiectul pleacă la Camera Reprezentanţilor

Senatul american a aprobat luni textul de finanţare temporară a bugetului federal, menit să pună capăt, după trei zile, paraliziei parţiale a administraţiei federale, transmite AFP.

Această măsură, care asigură finanţarea operaţiunilor statului american până la data de 8 februarie, a fost adoptată cu o largă majoritate, de 80 de voturi favorabile faţă de 18 împotrivă, după ajungerea puţin mai devreme, în cursul zilei, la un compromis între republicani şi democraţi.

Măsura ar urma să fie validată fără surprize de Camera Reprezentanţilor şi apoi promulgată de preşedintele Donald Trump, notează AFP.

Senatorii democraţi au acceptat un compromis bugetar temporar care va permite să se pună capăt închiderii parţiale a activităţii guvernului federal american, a indicat luni liderul lor, Chuck Schumer.

'După numeroase discuţii, oferte şi contraoferte, liderul aripii republicane şi cu mine am ajuns la un acord', a declarat Schumer.

'Vom vota astăzi pentru a redeschide guvernul şi a continua să negociem un acord global' privind soarta a sute de mii de imigranţi clandestini care au sosit în SUA, aşa-numiţii 'Dreamers' ('Visătorii'), a menţionat el.

Democraţii au refuzat până în prezent să voteze această prelungire temporară fără garanţii solide pentru ca aceşti 'Dreamers' să poată rămâne în SUA şi să obţină un statut legal.

'Shutdown' a început sâmbătă la 00,00, împiedicând sute de mii de angajaţi să se prezinte la lucru luni dimineaţa.

Acordul între senatorii republicani şi cei democraţi prevede un răgaz bugetar până la 8 februarie şi o adevărată dezbatere privind aşa-numiţii 'Dreamers'.

Această închidere parţială a activităţii guvernului federal a coincis cu aniversarea primului an de mandat a lui Donald Trump la Casa Albă. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Daniela Juncu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...