UPDATE Dragoş Băsescu, nepotul fostului preşedinte, condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare

Dragoş Băsescu, nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnat definitiv luni de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă.

În ianuarie 2017, Dragoş Băsescu primise la Tribunalul Bucureşti o condamnare de 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare, pedeapsă mărită de Curtea de Apel Bucureşti la 3 ani închisoare, în urma admiterii apelului DNA.

Instanţa a mai dispus ca Dragoş Băsescu să plătească cheltuielile de judecată din cauţiunea de 10.000 lei consemnată la dispoziţia DNA.

Anterior, omul de afaceri Ciprian Nistor, implicat şi el în acest dosar, a fost condamnat la închisoare cu executarea pedepsei, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit DNA, pe 13 martie 2014, "Dragoş Băsescu, beneficiind de ajutorul lui Ciprian Nistor, i-a pretins unui om de afaceri (Sandu Staicu - n.r.), denunţător în cauză, 500.000 de euro pentru o soluţie de respingere a arestării într-o contestaţie formulată de către DIICOT în dosarul ce îl privea şi încă 500.000 euro atât pentru obţinerea unei soluţii favorabile în cauza respectivă, cât şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor acestuia".

"În sprijinul acestor pretenţii, Dragoş Băsescu a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă organele judiciare respective şi chiar a promis că va interveni. Deoarece denunţătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen, Dragoş Băsescu i-a propus acestuia ca soluţie încheierea unui contract fictiv de consultanţă prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro, eşalonat, pe o perioadă de până la 2 ani, în funcţie de evoluţia dosarului. Pentru a nu trezi suspiciuni, contractul respectiv urma să fie încheiat cu o societate de consultanţă internaţională", susţin procurorii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …