UPDATE Parchetul General va prelua luni ancheta privind accidentul în care și-ar fi pierdut viața Dan Condrea

UPDATE Parchetul General va prelua luni ancheta privind accidentul în care și-ar fi pierdut viața Dan Condrea

Parchetul General va prelua, luni dimineață, ancheta privind accidentul rutier în care și-ar fi pierdut viața patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

LIVE UPDATE Un martor audiat de polițiști în cazul morții lui Condrea; se ia în calcul și varianta sinuciderii

Un procuror de la Parchetul Buftea a efectuat, duminică seara, cercetarea la fața locului, iar anchetatorii au ridicat probe. Dosarul va fi preluat de procurorul care investighează și cazul dezinfectanților diluați din spitale, în care Hexi Pharma a fost pusă sub acuzare.

Mașina în care s-ar fi aflat Condrea mergea cu o viteză de aproximativ 150 de kilometri pe oră, potrivit unei declarații făcute de un martor la fața locului.

De asemenea, un martor în cazul accidentului a fost audiat duminică de polițiști, urmând ca în cursul serii să fie audiată încă o persoană, a declarat Claudia Burada, purtător de cuvânt al IPJ Ilfov.
Potrivit acesteia, mașina implicată în accident a fost sigilată și urmează să fie supusă unei expertize. Ea a susținut că accidentul s-a produs pe drumul dinspre Corbeanca spre Buftea. Șoferul a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, iar pe șosea oamenii legii nu au găsit urme de frânare.

''Luăm în calcul orice ipoteză. Autoturismul a fost sigilat. Este vorba de un bărbat de 39 de ani, conform documentelor găsite în afara autoturismului. Nu putem confirma identitatea acestuia, urmează proba ADN. Șoferul era decedat când au ajuns polițiștii la fața locului. O femeie a venit pentru a-l identifica. Există doi martori, un biciclist și un șofer care a fost depășit de victimă. A fost audiată o persoană, urmează cealaltă persoană. Evenimentul a fost sesizat la 18,47. S-a efectuat cercetarea la fața locului. Expertiza auto urmează să stabilească viteza cu care rula și alte detalii care ar putea duce la cauza accidentului. Luăm în calcul și varianta sinuciderii'', a adăugat oficialul IPJ Ilfov.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…