UPDATE Prahova: Mandatul de arestare pentru Sebastian Ghiță a ajuns la IJP; un echipaj de Poliție, la domiciliul lui

Mandatul de arestare preventivă emis pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță a ajuns, joi după-amiază, la Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, un echipaj de Poliție aflându-se deja la domiciliul din Ploiești al omului de afaceri, au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, polițiștii se află la domiciliul din Ploiești al lui Sebastian Ghiță, ei intrând deja în locuință pentru căutarea fostului parlamentar și punerea în executare a mandatului.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis joi emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță . Decizia nu este definitivă, însă este executorie.

Instanța supremă a admis joi o cerere a DNA de înlocuire a măsurii controlului judiciar pe cauțiune cu măsura arestării preventive. Solicitarea a intervenit după ce fostul deputat a încălcat termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foști șefi din Poliție și Parchete.

Un procuror DNA a declarat în sala de judecată că Sebastian Ghiță nu s-a prezentat de două ori la IPJ Prahova și nu a mai fost găsit nici acasă, dar nici la alte adrese.

"Sebastian Ghiță a dat dovadă de rea-credință. El și-a premeditat fuga. Există date și indicii că a fugit și s-a ascuns pentru a se sustrage de la judecată. Deși era supravegheat de trupe speciale, el a reușit să se ascundă. Dispariția sa a fost premeditată, lucru indicat prin desele înregistrări difuzate de România TV, post controlat de Sebastian Ghiță, în care acesta încearcă să arunce vina pe alte persoane. Vă rugăm să emiteți un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiță, pentru ca acesta să poată fi dat în urmărire", a spus procurorul.

De cealaltă parte, avocatul lui Ghiță a recunoscut că fostul deputat a încălcat condițiile controlului judiciar, însă a spus că nu există date că acesta a părăsit teritoriul țării.

Pe 27 decembrie 2016, magistrații de la ÎCCJ au respins o primă cerere a DNA de arestare în lipsă a lui Sebastian Ghiță, însă au menținut interdicția ca acesta să părăsească teritoriul României.

Sebastian Ghiță a fost ultima dată la IJP Prahova în ziua de 19 decembrie 2016 pentru a semna în cadrul controlului judiciar pe cauțiune. Ulterior, el a fost citat să se prezinte, la data de 21 decembrie, la DNA Ploiești în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit, la sediul Parchetului ajungând doar avocații săi.

Fostul deputat a fost căutat la domiciliul său și la mai multe adrese despre care se cunoștea că le frecventa, fără a fi însă găsit, au precizat surse apropiate anchetei.

Potrivit acestora, el a fost dat în consemn la punctele de frontieră, fiind căutat pe teritoriul întregii țări.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „Kelemen Hunor trebuie să demisioneze de la conducerea UDMR şi să se retragă din politică / Susţinerea oarbă a FIDESZ este al doilea eşec spectaculos al…

5 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie