UPDATE Prahova: Șeful Serviciului Investigații Criminale al IJP a ieșit de la audieri

UPDATE Prahova: Șeful Serviciului Investigații Criminale al IJP a ieșit de la audieri

Șeful Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Nicolae Zecheru, a părăsit, miercuri, sediul DNA Ploiești, după mai mult de o oră de la sosirea sa, el refuzând să facă declarații presei.

Potrivit unor surse judiciare, Zecheru a fost citat pentru a fi audiat ca martor în dosarul clasat în urmă cu aproape doi ani de procurorul Lucian Papici pentru care instanța supremă a confirmat redeschiderea urmăririi penale .

În același dosar au fost citați să se prezinte miercuri, tot în calitate de martori, șeful Poliției Municipiului Ploiești, Cristian Gelu Manea, și Ionuț Ciorobea, polițist în cadrul Serviciului Economic al IJP Prahova.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a confirmat, vineri, redeschiderea urmăririi penale într-un dosar în care au calitatea de intimat 13 persoane cu funcții importante din județul Prahova, respectiv procurori, polițiști, un deputat și șefi ai unor instituții publice, între care șeful Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma.

Conform datelor de pe site-ul oficial al ÎCCJ, dosarul a fost înregistrat la data de 9 februarie 2016, intimați fiind fostul șef al Direcției Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, Daniel Cristian Petre, adjunctul său de la acea vreme, Cătălin Dinu, fostul șef al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, Viorel Dosaru, actual subsecretar de stat în MAI, șeful Poliției Ploiești, Cristian Gelu Manea, fostul șef al DGA Prahova, Constantin Ispas, ofițerul BCCO Emanuel Saghel, șeful Serviciului Investigații Criminale din IJP Prahova, Nicolae Zecheru, fostul șef al DIICOT Ploiești, Ionuț Botnaru, actual șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești, Liviu Matei, actual șef al DIICOT Ploiești, procurorul Gheorghe Gârbea, fost adjunct al șefului PCA Ploiești, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, și fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul în cauză pentru care procurorii DNA București au cerut confirmarea redeschiderea urmăririi penale a fost clasat de procurorul Lucian Papici în aprilie 2014.

Sursele citate au precizat că cercetările în dosar ar fi pornit de la ancheta efectuată în dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro în care ulterior au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești mai mulți inculpați, între care fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu, Răzvan Alexe, cunoscut drept apropiat al familiei Cosma, dar și oameni de afaceri ale căror firme au avut, de-a lungul timpului, contracte cu autoritățile publice din Prahova.

Astfel, procurorii anticorupție suspectau că Răzvan Alexe ar fi apelat la mai multe persoane cu funcții importante—procurori, polițiști, angajați ai autorităților de control fiscal și ai administrației — pentru a obține date referitoare la demersurile întreprinse de procurori în dosare care îl vizau și pentru a tergiversa anchetele, au precizat sursele judiciare.

Printre cei care i-ar fi furnizat informații lui Alexe ar fi și șeful de la acea vreme al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Viorel Dosaru, actual subsecretar de stat în Ministerul de Interne, care ar fi fost recompensat cu sume importante de bani. De asemenea, Răzvan Alexe ar fi apelat și la alte persoane cu influență, respectiv Mircea Cosma, președinte al Consiliului Județean Prahova, și deputatul Vlad Cosma, pentru stoparea sau tergiversarea cercetărilor în dosarul respectiv.

Totodată, apropiații lui Alexe ar fi desfășurat operațiuni de filaj în zona PCA Ploiești pentru a identifica martorii din dosar cu scopul de a-i intimida, au mai spus sursele citate.

Conform acestora, procurorul Lucian Papici a dispus, în aprilie 2014, clasarea cauzei față de cei 13, motivând că nu se impune începerea urmăririi penale in rem în cauză pentru că faptele nu există în materialitatea lor.

Ulterior însă, procurorii DNA Ploiești au început urmărirea penală față de Mircea și Vlad Cosma, față de Daniel Petre, de Constantin Ispas și Emanuel Saghel în diferite dosare privind fapte de corupție.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...